Primarul Cotojman, la un pas de accident pe drumul lui Călinoiu
Liviu Cotojman, primarul de la Roşia de Amaradia, era cât pe ce să fie implicat într-un accident rutier. Aflat în inspecţie prin comună, maşina condusă de acesta a fost la un pas să intre în coliziune cu o alta, chiar pe drumul judeţean. Pentru că pe alocuri a dispărut şi ultima piatră din balastul turnat în urmă cu câţiva ani de autorităţile judeţene, circulaţia în zonă este zilele acestea una haotică. Din cauza ploilor s-au făcut gropi pe „şosea”, drept pentru care şoferii circulă pe unde şi cum pot.
Păţania primarului Cotojman a avut loc chiar pe DJ 675C, în zona Seciuri, acolo unde pe câteva sute de metri nu există asfalt, iar stratul de balast împrăştiat de autorităţile judeţene a dispărut complet de pe acel tronson. Edilul spune că era cât pe ce să fie implicat într-un accident, chiar în timp ce inspecta drumurile. „În zona Seciuri era să mă tamponez pe drumul judeţean în timp ce inventariam starea drumurilor după căderile de precipitaţii. O maşină venea din sens invers, iar şoferul încerca să ocolească zona cu pricina şi intrase pe banda mea. Datorită faptului că un tronson de drum a fost măturat de ploi, conducătorii auto încercau să traverseze zona pe banda de circulaţie mai circulabilă. În orice moment există pericolul să se tamponeze maşinile pe acea porţiune”, a declarat primarul din Roşia de Amaradia, Liviu Cotojman.
Ultima balastare, acum trei ani
Autorităţile locale din Roşia de Amaradia le acuză pe cele judeţene de lipsă de implicare în aceste probleme, lucru lesne de înţeles în contextul în care pe porţiunea respectivă de drum judeţean, ultima balastare s-a făcut acum câţiva ani. „În zona respectivă nu este asfaltat datorită faptului că a fost suspus fenomenului de alunecare de teren, a fost reconfigurat în zona respectivă fără să fie bitumizat, doar cu balast, iar datorită ploilor acest material a fost înlăturat de pe partea carosabilă. Este neîntreţinut acest drum judeţean, cei de la drumuri judeţene tot promit că vin, dar n-au mai venit. În afară de zona unde era să fac accident, mai există un tronson pe drumul judeţean, de 1,8km, pentru care am emis şi autorizaţie de construcţie pentru asfaltare şi aşteptăm să vină. Tot noi am intervenit cu câţiva ani în urmă, cu unitatea minieră, am adus pământ şi l-am consolidat. Cei de la drumuri judeţene au venit ultima data acum doi ani-trei ani şi au pus un strat subţire de balast”, a mai spus primarul Liviu Cotojman.