UCB dispare încet. Numărul de „boboci”, redus la jumătate!
Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu se confruntă cu o criză acută de studenţi. Deşi a avut aprobare pentru înscrierea a două mii de studenţi în anul universitar 2013-2014, au fost admişi doar 900 pentru studii de licenţă. De altfel, universitatea a renunţat la o parte din sălile de clasă de la Staţiunea de Cercetare din Drăgoieni, dar şi la un cămin studenţesc.
Guvernului a aprobat Universităţii „Constantin Brâncuşi”(UCB) circa 2000 de studenţi pentru anul şcolar 2013-2014. Conform rectorului Bojincă, în anul universitar ce tocmai a început au fost admişi doar circa 1300, din care doar 900 urmează studii de licenţă, restul fiind admişi la masterat. „Astăzi (n.r. 1 octombrie) au păşit pentru prima oară pragul universităţii 1273 de studenţi. În total avem 3900 de studenţi la ora aceasta. După programul de admitere, Asistenţa medicală, Kinetoterapia şi Dreptul sunt cele mai căutate specializări. Cel mai nou dintre programele de studii de licenţă este cel de Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar. Ne-am luptat mult să-l obţinem, pentru că acesta pregăteşte cadrele didactice. L-am obţinut doar după admiterea din vară şi am reuşit ca din 50 de locuri să ocupăm 42. Sunt convins că în anul următor acesta va fi în primele rânduri căutat de către pretendenţi. Din păcate, trebuie să spun că pedagogia artelor plastice, respectiv sculptura n-a întrunit cerinţele minimale, au fost doar şase pretendenţi şi nu am putut organiza în anul acesta programul de studii-sculptură”, a declarat Moise Bojincă, rectorul UCB.
A renunţat la o parte din spaţiile pentru studiu
Faptul că universitatea se confruntă cu o reducere drastică a numărului de studenţi o ştiu şi cei de la Staţiunea de Cercetare Pomicolă din Drăgoieni. Asta pentru că reprezentanţii UCB le-au transmis printr-o adresă că renunţă la o parte din spaţiile ocupate la sediul administrativ al staţiunii. Dacă în trecut UCB avea închiriate două etaje şi un cămin studenţesc, acum mai are doar un singur etaj, şi nici acela complet. “Universitatea a renunţat la foarte multe spaţii, pentru că ei nu mai are studenţi. Au avut 753mp şi au renunţat la 235mp. Chiar îi aşteptăm să facem contractul cu ei de renegociere. Mai au ultimul etaj de aici, cu laboratoarele de acolo de la ingineria de mediu, atât. A dat căminul, s-a renunţat la două săli de curs”, a precizat Ion Călinoiu, directorul Staţiunii de Cercetare Pomicolă din Drăgoieni.