Un jandarm gorjean a luat locul I. La șah!
Plutonierul adjunct Constantin Târban din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Gorj s-a clasat pe locul I la un concurs de șah. Competiția s-a derulat la Călimănești, județul Vâlcea, în perioada 2-7 aprilie. A fost vorba de Etapa finală a Campionatului de Șah al Ministerului Afacerilor Interne, organizat de Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor și Internelor (MAI). Competiția a reunit un număr de peste 60 de participanți din toate armele și structurile MAI, care pe parcursul unei săptămâni au avut confruntări strânse în sportul minții. "Din lotul reprezentativ al Jandarmeriei Române a făcut parte și plt. adj. Târban Constantin din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj, care în urma desfășurării concursului, participând la un număr de 9 runde și acumulând un 6 puncte, s-a clasat pe locul I la categoria ,,Necalificați”, fiind premiat de organizatori cu medalie și diplomă", au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi. Jandarmii gorjeni au mai spus despre colegul lor că are o vastă experiență a concursurilor organizate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, fiind prezent la ultimele opt ediții ale Campionatului de Șah al MAI, precum și la cele organizate interinstituțional la nivel județean și la nivelul unității. (A.P.)