Primărie obligată de instanţă de plătească ceva ce nu a contractat
Primăria comunei Vladimir are de plătit aproape 90.000 de lei pentru mai multe leagăne și tobogane pe care nu le-a comandat, dar care i-au fost livrate în anul 2010 și care nu au fost folosite nici până în prezent. Edilul localității, Marius Vijulan, spune că instanțele de judecată l-au obligat să achite suma respectivă, deși nu știe cum a pierdut procesul instituția pe care o conduce.
Primarul de la Vladimir, fost viceprimar al comunei înainte de 2010, spune că firma care a livrat echipamentele de joacă pentru copii a acționat Primăria în instanță și a și câștigat procesele derulate la mai multe instanțe, invocând o înțelegere pe care reprezentantul firmei respective a avut-o cu fostul primar al localității, decedat între timp. „Nu există nici un document scris din care să reiese că noi am făcut o astfel de comandă. Nu există nici măcar o factură emisă după atâta timp pentru ca noi să facem plata, dar am pierdut la instanță și acum executorul judecătoresc ne-a pus în vedere să plătim acele leagăne și tobogane care ruginesc de 4 ani în curtea Primăriei”, a declarat primarul localității Vladimir.
Acesta spune că echipamentele de joacă au fost livrate într-o zi de sâmbătă, alături de câteva semne de circulație, pe care Primăria le solicitase în mod legal, toboganele și leagănele fiind primite „la pachet”. „Un angajat de atunci al Primăriei, care acum este viceprimar, a semnat pentru primirea lor, pentru că așa i-au spus cei care le-au adus, și de atunci stăm cu ele în curte și ne uităm la ele cum ruginesc. M-am gândit că, în primăvară, dacă tot le plătim acum, poate le punem pe la școlile pe care le avem pe raza comunei, însă eu, ca primar, nu am certitudinea că ele sunt sigure pentru copii”, a menționat Vijulan.
Promovat viceprimar
Angajatul Primăriei care a semnat pentru primirea leagănelor și toboganelor, Ion Ionași, era responsabil cu cei care primesc ajutorul social în comună și, teoretic, nu avea atribuții pentru a face astfel de „recepții”, după cum singur recunoaște. Spune însă că a semnat cam ca primarul, conform unei vorbe din popor, iar apoi s-a trezit chemat inclusiv ca martor pe la instanțele de judecată. Nu i-a mers rău însă deloc pentru că, între timp, a devenit viceprimar al comunei și, cu puțin noroc, poate în 2016 îl concurează pe actualul edil, deși amândoi sunt de la PSD și ar trebui să se înțeleagă.
Bagă bani
Primarul Vijulan afirmă că, în cursul acestei săptămâni, a fost contactat de reprezentanți ai Fiscului din județul Olt, unde activează firma care a livrat echipamentele de joacă, fiind informat că trebuie să plătească cei aproape 90.000 de lei în contul datoriilor pe care firma respectivă le are la bugetul de stat. Edilul spune însă că și un executor judecătoresc l-a somat să achite banii în contul firmei, autoritățile locale neștiind cum să procedeze, mai ales că nu dispun de toată suma pentru a stinge datoria respectivă cu o singură plată.
„Noi ne-am făcut o programare în buget și am calculat că trebuie să plătim câte 22.000 de lei în fiecare trimestru, anul acesta, dar dacă Fiscul de la Olt ne-a somat să plătim la ei, iar executorul pe partea cealaltă ne cere banii în contul firmei, chiar nu știu cum trebuie să procedăm. Suntem într-o încurcătură din care nu am idee cum vom ieși”, mai declară primarul comunei Vladimir.
Supărarea sătenilor
Prin Vladimir, localnicii nici nu vor să audă de montarea fiarelor ruginite prin curțile școlilor pe post de locuri de joacă amenajate. Oamenilor le stă mintea mai degrabă la niște asfalt, că tot au nămol pe ulițe, fiind convinși că banii dați pe echipamentele de joacă sunt pierduți pentru totdeauna. „Păi pentru asta ne pune foncirea tot mai mare. Ne măresc impozitele și taxele ca să ce? Că dacă nu plătim ne penalizează, dar când auzi pe ce dau banii nu-ți mai vine să plătești. Leagăne ne trebuiau nouă în comună? Să fi pus asfalt pe o uliță sau să ne fi dat zăpada la o parte când a fost mare și eram mult mai mulțumiți”, spunea ieri un localnic, supărat pe banii ce vor fi plătiți aiurea firmei din Olt.