Primar din Gorj: Oamenii fug atunci când aud de primării

Angajații din primării sunt nemulțumiți de salariile pe care le primesc. S-a ajuns chiar în situația în care edilii nu găsesc oameni pe care să îi angajeze în posturi cheie din administrația locală. Situația este mult mai dificilă pentru localitățile mici, așa cum sunt, de exemplu, cele de gradul III.

Este nevoie ca salariile angajaților din primării să crească dacă se dorește ca administrațiile locale să funcționeze la parametrii normali, este de părere primarul comunei Ciuperceni, Daniel Dobrescu.

 „Din toamnă am traversat o perioadă mai dificilă. Ne-au plecat niște salariați, unii au ieșit la pensie. Am vorbit aspectul următor și cu factorii decidenți, cu domnii parlamentari. Mă refer la salarizare. Am vorbit în multe localități, pentru că având deficit de personal, am încercat să aducem oameni în UAT-ul nostru. Oamenii nu au fost receptivi tocmai din cauza acestei salarizări. Este o mare problemă și nu numai la Ciuperceni. Dacă nu se umblă la salarizare, oamenii nu mai vor să lucreze în primării, chiar fug. N-am crezut că trăim momente de astea. În ciuda unora care spun ce vor și pentru că nu au informațiile necesare, în primării se lucrează și este responsabilitate, iar dacă nu se umblă la grila aceasta de salarizare, pentru că din 2018 nu s-a mai pus un leu, și prețurile au luat-o razna, pe oamenii nu-i mai atrage nimic”, a afirmat primarul comunei Ciuperceni, Daniel Dobrescu, la Radio Accent.

Vizualizări: 3,205

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: