Redacția Pandurul angajează! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la [email protected] până la data de 15 ianuarie 2025.

Căutăm jurnaliști entuziaști, cu dorința de a face diferența. Experiența este un plus, dar dacă ai talent, ne dorim să te cunoaștem chiar dacă ești la început de drum! Vrem să ai abilități excelente de scriere și documentare, ar ajuta să ai capacitatea ori deschiderea de a lucra sub presiunea termenelor limită. Noi îți oferim un mediu de lucru prietenos și creativ, unde ideile tale vor fi valorizate, șansa de a crește profesional, prin acces la traininguri și mentorat de la cei mai buni din domeniu, posibilitatea de a lucra la materiale care au impact real în comunitatea din Târgu Jiu și nu numai și un pachet salarial atractiv, adaptat pe experiența și performanța ta.

 

(închide)

Primar băgat în spital de un consilier local

Sorin Bucurescu, primarul comunei Slivileşti, este internat în spitalul din Motru după ce a fost bătut de un consilier local. Incidentul a avut loc în pauza şedinţei de Consiliul Local de la Slivileşti de ieri când Bucurescu a intervenit pentru a aplana un conflict izbucnit între doi dintre consilieri moment în care a fost strâns de gât de consilierul Lambu. Edilul a căzut şi s-a lovit cu capul de balustrada scării.

Acesta va rămâne în spital până la efectuarea unui tomograf pentru a vedea dacă lovitura va avea urmări. Primarul a fost timp de câteva minute inconştient, acesta fiind ridicat cu greu de doi dintre consilieri. Bucurescu a plecat la spital cu un echipaj al ambulanţei şi susţine că îl va da în judecată pe Lambu.

Un adevărat scandal a izbucnit ieri în faţa primăriei Slivileşti. În pauza şedinţei de Consiliul Local, doi consilieri au început să se împingă şi să se lovească în faţa primăriei. Primarul Bucurescu a coborât pentru a-i calma pe cei doi  însă el a fost cel lovit. Consilierul  Lucian Lambu a sărit la primarul Bucurescu şi l-a strâns de gât. Primarul a căzut şi s-a lovit cu capul de balustrada scărilor de la intrarea în instituţie.

Lambu: „Singurul mod de a lua postul lui Bucurescu este să îl omor şi să scap de el”

Conflictul dintre Sorin Bucurescu şi consilierul Lucian Lambu se pare că durează de mai bine de 5 ani. Lambu spune că el a fost cel care l-a ajutat pe Bucurescu să obţină primul său mandat de primar, dar că prietenia dintre ei s-a stricat atunci când primarul a început să nu respecte legea. „Eu i-am făcut campanie electorală şi l-am ajutat să ajungă primar. Atunci umbla cu pantofi rupţi. Numai că nemernicul, la trei luni de când s-a văzut pe funcţie a început să se urce pe stâlpi de înaltă tensiune şi să fure fier. Am venit în şedinţă şi l-am întrebat: bă tu eşti primar sau ce? Ai ajuns să furi stâlpi?”, susţine Lambu.

Ameninţările consilierului nu se termină însă aici. După ce a sărit la gâtul primarului Bucurescu, Lambu a continuat seria ameninţărilor. „Unu dintre noi doi va muri. Răbdarea mea are o limită!  Nu se mai poate cu nemernicul asta. Am dat şi o declaraţie la DNA săptămâna asta. Trebuie să vină să vadă ce a făcut tâlharul asta în comună. A distrus tot. Tot a jefuit!, a mai adăugat Lucian Lambu.  „Singurul mod de a lua postul lui Bucurescu este să îl omor şi să scap de el”, a adăugat Lambu.

Bucurescu: „Nu este pentru prima dată când mă loveşte“

Sorin Bucurescu este hotărât să îl dea în judecată pe consilierul Lambu, mai ales că acesta nu este la prima faptă de acest gen. Primarul susţine că a mai fost lovit şi ameninţat de Lambu şi în trecut, dar nu a sesizat poliţia. „Lambu este un consilier foarte violent. Nu este pentru prima dată când mă loveşte şi îmi adresează înjuri şi calomnii. Acum nu a mai ţinut cont de nimeni. Nu a ţinut cont de locuitorii comunei care erau în faţa primăriei şi m-a ameninţat din nou. O să-l dau în judecată de această dată”, susţine Bucurescu.

Primarul de la Slivileşti spune că Lucian Lambu l-a ameninţat chiar cu moartea pentru că vrea cu orice preţ funcţia de primar. „Lambu a şi recunoscut la un moment dat că singurul mod de a lua postul de primar al lui Bucurescu este să îl omor şi să scap de el”

Bucurescu este internat în spital

Bucurescu susţine că a suferit o lovitură puternică la cap şi că a cerut să vină un echipaj al ambulanţei pentru a acorda primul ajutor. „Aştept să vină salvarea şi să fac un tomograf pentru că m-am lovit la cap atunci când am căzut”, a mai adăugat Bucurescu.  Un echipaj al serviciului de Ambulanţă Gorj s-a deplasat la sediul primăriei Slivileşti şi au acordat primele îngrijiri necesare primarului Bucurescu. Primarul a fost transportat la spital pentru mai multe investigaţi. Contact telefonic peste câteva ore, primarul se afla internat în Spitalul din Motru pentru că avea ameţeli. Acestuia i se va face un examen tomograf pentru a vedea dacă lovitura este gravă.

Galerie foto



Vizualizări: 276

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: