Au dosar penal din cauza artificiilor
Doi gorjeni s-au ales cu dosare penale după ce polițiștii au descoperit că dețineau zeci de kilograme de articole pirotehnice. E vorba de o femeie din Berlești și de un tânăr din Bustuchin.
"La data de 22 decembrie a.c., polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au identificat o femeie de 54 ani, din comuna Berlești și un tânăr de 23 ani, domiciliat în comuna Bustuchin, care dețineau la domiciliu mai multe articole pirotehnice tip baterii și emițătoare de sunet, din categoriile F2 și F3, în greutate totală de 39 kg, achiziționate online, în scopul utilizării acestora cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Din cercetări s-a stabilit că cei doi nu au calitatea de pirotehniciani sau artificieri și nu deţin autorizaţie legală pentru efectuarea de operaţiuni cu astfel de produse.
În cauză a fost întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice, fără drept", a anunțat Poliția.