Preşedintele PC, nemulţumit de colaborarea cu liberalii gorjeni
Daniel Constantin, preşedintele Partidului Conservator, a declarat vineri că la Gorj nu funcționează alianța PNL-PC. Acesta a spus că urmează alegeri în organizaţia de la Gorj, fiind mai mulţi favoriţi pentru postul de preşedinte.
Daniel Constantin a vrut să profite de vizita pe care a avut-o vineri la Gorj, pentru a pune la punct câteva lucruri legate de funcționarea USL la nivel local. Acesta spera să pună la o masă liderii PSD, PNL și PC, însă la întâlnire Partidul Național Liberal nu și-a trimis niciun reprezentant. „Nu a fost neapărat o întâlnire USL, pentru că de la PNL nu a fost nimeni la această întâlnire. A fost o întâlnire informală pentru a analiza ce se întâmplă la Gorj atât din punct de vedere economic, cât și politic”, a spus Daniel Constantin.
Preşedintele PC a precizat faptul că nu în USL sunt probleme, ci în ACD, și e sceptic în privința unei colaborări la nivel local între cele două formațiuni politice aflate în alianță. „Cred că nu merge mai degrabă alianța între PNL și PC. La nivel național văd că există înțelegere și sper să se răsfrângă și în teritoriu. Am afirmat și spun și din nou că ACD nu funcționează, iar aici nu există protocoale de colaborare între PNL şi PC”.
Alegeri pentru un nou preşedinte la Gorj
Daniel Constantin a anunțat la Târgu-Jiu faptul că vor fi alegeri în Partidul Conservator de la Gorj. Cel mai probabil acest lucru se va întâmpla până la sfârșitul acestui an, dacă nu cel târziu în primăvara viitoare. Acesta a dat asigurări că PC Gorj va avea o structură puternică și a făcut publice și câteva nume favorite să preia frâiele formațiunii politice. „Cu siguranță vor fi alegeri. Sunt mai mulți oameni pe care-i susțin și sper ca toți să facă parte din noua structură de conducere, este domnul senator Barbu, domnul deputat Rotaru și domnul Borcan care a făcut față într-o perioadă destul de grea”, a precizat Daniel Constantin.