"Preşedintele" Cozma – reclamat pentru semne obsecene de o şoferiţă din Târgu Jiu
Incident rutier la marginea municipiului, semnalat poliţiştilor gorjeni de o conducătoare auto care susţine că Miron Cozma şi soţia sa i-ar fi arătat un anumit deget de la mână după ce fostul sindicalist tocmai era să buşească maşina şoferiţei, lucru pe care acesta îl neagă. Liderul din Valea Jiului se întorcea de la Lupeni, acolo unde declarase că puşcăria îl aşteaptă pe Marin Condescu dacă el ajunge preşedintele României, disputa dintre cei doi fiind una mai veche.
Pentru Miron Cozma ziua de ieri părea să se încheie minunat, mai ales că fusese în Valea Jiului, se reîntâlnise cu camarazii săi de luptă sindicală şi politică. Seara i-a fost dată însă peste cap de către o şoferiţă din Târgu Jiu, care l-a reclamat pe fostul sindicalist la Poliţie pe motiv că fostul lider sindical i-ar fi făcut semne obscene din maşina sa, lucru pe care acesta îl neagă categoric. Luminiţa Fuiorea, fostă jurnalistă în presa locală şi centrală până la începutul anilor 2000, declară că se afla aseară în autoturismul său personal împreună cu alte trei prietene, în momentul în care, pe o stradă din Târgu Jiu, Cozma nu i-a acordat prioritate şi a fost aproape de a produce un accident. Şoferiţa afirmă că l-a urmărit pe Cozma pentru a-i cere socoteală, moment în care fostul lider sindical şi soţia acestuia i-ar fi făcut semne obscene, continuându-şi drumul.
"Iniţial nu am ştiut că e Miron Cozma, dar pentru că m-am speriat atât de puternic atunci când nu mi-a acordat prioritate şi a fost gata să mă lovească am vrut să văd cine e individul. M-am luat după maşina lui şi în apropiere de Coloana Infinitului, la ieşirea din oraş, am ajuns să pot să îl depăşesc şi atunci a început să râdă şi să îmi facă semne obscene, ceea ce m-a supărat şi mai rău. Mi-am dat seama că e Cozma, probabil cu soţia, că nu o cunosc, şi am sunat la 112, cei de acolo recomandându-mi să formulez o plângere în scris, ceea ce am şi făcut. Putea să mă lovească atunci şi acum să nu mai pot da declaraţia aceasta şi de asta nu am de gând să închid ochii doar pentru că e Cozma şoferul în cauză", spune Fuiorea.
Anchetă din partea Poliţiei
Purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, inspectorul principal Daniel Tică, a confirmat faptul că la sediul instituţiei a fost înregistrată o plângere din partea şoferiţei care a sunat la 112, motiv pentru care a fost deschisă o anchetă. De asemenea, Tică menţionează că Miron Cozma a fost oprit în trafic şi legitimat, permiţându-i-se să îşi continue drumul întrucât în acel moment nu era depusă încă nicio plângere la adresa sa.
"Domnul Cozma a fost identificat şi oprit pe raza localităţii Scoarţa doar pentru o legitimare, totul a fost în regulă din punct de vedere al actelor, dumnealui fiind întrebat dacă are cunoştinţă despre un astfel de incident, menţionând că poate fi citat în cazul în care poliţiştii vor să îi adreseze alte întrebări. Se fac cercetări şi se audiază şi celelalte persoane din autoturismul doamnei care a depus plângere şi se va dispune în funcţie de cele rezultate. Se poate dispune ori o amendă pentru acte care aduc atingere bunelor moravuri ori se pot face cercetări pentru ameninţare, totul depinzând de cele ce vor rezulta din declaraţiile persoanelor implicate în incident", a menţionat Tică.
Cozma neagă orice incident
Miron Cozma a precizat, la rândul său, că a fost oprit de poliţişti într-o localitate din apropiere de Târgu Jiu, respectiv Scoarţa, dar că nu are cunoştinţă să fi fost implicat în vreun incident rutier. Acesta crede că la mijloc ar putea fi chiar o înscenare menită să îl decredibilizeze. "Eu sunt cu soţia mea în maşină şi din Valea Jiului şi până când m-au oprit poliţiştii am condus în continuu, deci nu aveam cum să fiu implicat în vreun incident sau altceva. Cât despre semne obscene nu cred că îşi poate imagina cineva că aş face aşa ceva, mai ales şi în prezenţa soţiei mele! Poate îmi ştie cineva maşina şi are alte gânduri, nu ştiu ce poate fi la mijloc, dar eu nu am avut nicio problemă în trafic. Şi, apoi, 112 e un număr de urgenţă, nu înţeleg, doamna respectivă ce urgenţă avea să sune la 112? A fost vreun accident, a bătut-o cineva? O putem eventual noi reclama, mai ales că nu văd urgenţa, admiţând prin absurd că ar fi fost asemenea gesturi. Mai am şi eu puţină minte şi nu mă complac în situaţii din astea. Chiar şi poliţiştii pot considera că m-au tras pe dreapta fără un temei, ceea ce poate fi considerat un abuz", a menţionat Cozma.
"Preşedintele" Cozma ridică sabia şi îi promite "puşcărie" lui Condescu
Acesta ar fi sfârşitul zilei de ieri pentru Miron Cozma, zi în care acesta şi-a adus aminte de "trădătorul de Condescu", pentru care promite multă puşcărie atunci când va ajunge el în fruntea statului român. Deşi au fost despărţiţi de doar 60 km şi un munte, Miron Cozma şi Marin Condescu nu au avut niciodată o relaţie amicală, menită să îi aducă de aceiaşi parte a baricadei în lupta lor pentru "drepturile minerilor". Viaţa a făcut ca liderul din Valea Jiului să treacă pe la puşcărie pentru faptele sale, acesta sperând acum că în curând va ajunge un mare politician, suficient de mare încât să îl pună la colţ pe adversarul său din Oltenia.
Miron Cozma a fost ieri în Valea Jiului pentru a depune coroane în memoria minerilor morţi în 1929, dar, pe lângă asta, a ajuns să vorbească şi despre mai vechile sale neînţelegeri cu Marin Condescu. Liderul din Oltenia este acuzat că ar fi încercat să-i ofere bani, lucru pe care, evident, îl respinge cu zâmbetul pe buze, relaţiile dintre cei doi părând acum mai reci ca niciodată. Cozma a venit la Lupeni cu Monica, soţia sa, pe care a ţinut-o permanent de mână, inclusiv la ceremonia de depunere a coroanelor în amintirea minerilor morţi la revoltele de acum opt decenii. Vreo 50 de simpatizanţi i-au fost acestuia aproape, fostul lider din Valea Jiului spunând că nici nu şi-a dorit mai multe persoane. El a susţinut apoi o conferinţă de presă în care, pe lângă alte subiecte, a abordat şi temă ceva mai sensibilă, care îl vizează pe Marin Condescu, preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, şi despre care a spus că va ajunge "la puşcărie" în cazul în care el va accede la putere.
Bani de la Condescu pentru "prietenia" lui Cozma
Cozma a menţionat că, pentru a evita o asemenea "situaţie", Condescu ar fi încercat să îi ofere bani prin intermediari, bani pe care însă i-a refuzat, fostul lider din Valea Jiului spunând că nu poate preciza o sumă întrucât nu a continuat discuţiile pe această temă. "Condescu e un trădător şi dacă eu voi ajunge la putere vă asigur că va fi condamnat pentru subminarea economiei naţionale. A avut nesimţirea să-l trimită pe liderul de la Lonea, Vili Rusu, să-mi propună bani şi i-am transmis că eu cu el nu vorbesc. Mi-e şi frică de o întâlnire cu Condescu şi i-am spus să-şi ţină banii pentru că el va face puşcărie şi la puşcărie e nevoie de bani mulţi", a menţionat Cozma. Fostul lider din Valea Jiului a precizat că "şi alţii" au încercat să-i ofere până la 50.000 de euro pentru a se asigura că vor avea o uşă deschisă la el atunci când va veni la putere.
Condescu, onorat că e înjurat de Cozma
Preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, Marin Condescu, spune că nu a discutat şi nici nu are ce să discute cu Cozma şi, mai ales, să-i ofere bani. Condescu a izbucnit în râs când a aflat despre afirmaţiile lui Cozma şi a menţionat că, din contră, Cozma a fost cel care i-a sugerat prin persoane influente din Valea Jiului, aflate inclusiv în Ministerul Economiei, să îl ajute cu bani, în măsura posibilităţilor. "Sunt câteva persoane cu care trebuie să fii mândru pe lumea asta că nu eşti prieten cu ele, iar Miron Cozma se numără printre acestea. Atunci când primesc o înjurătură de la Cozma o primesc nu cu tristeţe, ci cu bucurie. Eu nu l-am sunat pe el niciodată, dar din partea lui am primit mesaje că are nevoie de bani. Directorul de resurse minerale din Ministerul Economiei, Puiu Horea, care e din Valea Jiului, este unul dintre cei prin intermediul căruia mi s-a transmis un astfel de mesaj. Cozma se bagă în seamă singur, dar, cum vă spuneam, când mă înjură el, pentru mine e motiv de bucurie, mai ales că oamenii pot să distingă foarte clar faptele fiecăruia şi să îşi dea seama că nu avem nimic în comun amândoi", a menţionat Condescu.
Miron Cozma şi Marin Condescu sunt în conflict deschis de la începutul anilor 1990, conflictul dintre ei accentuându-se în 1999, când Condescu le-a recomandat minerilor din Oltenia să nu îl urmeze pe Cozma în marşul său spre judeţul Vâlcea. Ulterior, Cozma a fost arestat, iar circa jumătate din minerii înscrişi în Liga Sindicatelor Miniere Valea Jiului au părăsit organizaţia şi au înfiinţat Uniunea Mine Energie Valea Jiului, care este membră a Federaţiei Naţionale Mine Energie, condusă de Condescu.
Distribuie
Trimite pe WhatsApp