Preşcolarii de la Scoarţa învaţă de la un muncitor necalificat

Preşcolarii din satul Bobu, comuna Scoarţa, sunt îndrumaţi în tainele scrisului de o învăţătoare angajată ca muncitor necalificat. Deşi, oficial, la grădiniţa respectivă sunt înscrişi 12 copii, de multe ori la ore vin mai puţin de jumătate.

Grădiniţa din satul gorjean Bobu funcţionează doar cu 12 copii. Cu toate acestea, la cursuri nu se prezintă decât jumătate în fiecare zi. Pentru că, pentru postul de educatoare nu s-a prezentat nimeni la concurs, elevii sunt îndrumaţi de o învăţătoare care, în evidenţele primăriei este angajată ca muncitor necalificat. „Sunt 12 copii înscrişi însă nu vin toţi în fiecare zi. În medie vin 6-7, uneori şi mai puţin. Educatoare nu avem pentru că nu s-a arătat nimeni interesat aşa că am angajat o învăţătoare. Aceasta însă figurează ca muncitor necalificat şi primeşte salariu minim pe economie”, a declarat viceprimarul comunei Scoarţa, Gheorghe Babalâc.

Lecţii reluate cu absenţii

Cele afirmate de viceprimar sunt confirmate şi de Mariana Ivan, învăţătoarea-educatoare din Bobu. „Când e vreme frumoasă, vin mai mulţi dar când plouă sau e frig nu vin decât câte cinci sau şase. Cum pe uliţele pe care stau e noroi, vin cu cizmele până la uşă şi aici îşi schimbă încălţările. Dintre cei 12 copii, cinci sunt romi şi contrar aşteptărilor, aceştia vin la grădiniţă şi chiar sunt interesaţi să înveţe”, afirmă Maria Ivan. Aceasta spune că a accepta să fie educatoare pentru că nu a avut prea multe soluţii. “Am lucrat ca învăţătoare suplinitoare tot aici în comună. Anul acesta însă am primit post la o distanţă destul de mare de casă şi nu am putut accepta. Aici, deşi salariul este destul de mic, sunt mulţumită că sunt acasă şi nu trebuie să fac naveta în fiecare zi”, afirmă educatoarea. Aceasta susţine că, deşi este destul de greu să respecte programa de învăţământ datorită absenteismului în rândul copiilor, reuşeşte, totuşi, să se descurce. „Cei 12 copii au vârste cuprinse între 2 şi 6 ani şi de aceea lucrez cu ei pe grupe. E drept pentru că nu vin cu toţii, este mai greu deoarece trebuie să reiau materia cu fiecare dintre cei care au absentat însă, până la urmă, cu toţii reuşesc să îşi însuşească noţiunile necesare. Chiar şi cel mai mic dintre ei, care are decât doi ani, vrea şi el să deseneze sau să facă diferite colaje, cum fac cei mari”, mai spune Maria Ivan.

Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: