Unde a fost găsită tânăra dată dispărută

Tânăra de 20 de ani, dată dispărută noaptea trecută după ce a fost văzută ultima dată în Bumbești-Jiu a fost găsită! Ea ar fi vrut să ajungă pe jos acasă, în Vulcan. A fost identificată de polițiști și jandarmi după ce mersese pe jos, prin pădure, opt kilometri.

"În urma activităților de căutare efectuate pe timpul nopții de polițiști împreună cu lucrători din cadrul I.J.J. Gorj, tânăra a fost identificată pe un drum comunal din localitatea Arșeni, după ce anterior a traversat o zonă împădurită, pe o distanță de aproximativ 8 de km.

Din primele verificări a rezultat că aceasta avea intenția de a se deplasa pedestru spre domiciliul său din municipiul Vulcan, județul Hunedoara.

Pe timpul plecării de la domiciliu, tânăra nu a fost victima vreunei infracțiuni.

În activitățile de căutare au fost angrenate și efective din cadrul Salvamont Gorj și ISU Gorj", a anunțat IPJ Gorj.

Vizualizări: 1,739

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: