Prefect: Părinții și elevii trebuie să se pregătească
Începerea noului an școlar este tot mai discutată în spațiul public, mai ales că părinții și elevii au nevoie de lămuriri. Direcția de Sănătate Publică va finaliza studiul epidemiologic până pe data de 7 septembrie, iar mai apoi se va ști cu exactitate în ce formulă vor merge elevii în sălile de clasă.
Prefectul de Gorj, Cosmin Pistol, spune că în prezent nu există vreo localitate în care să se ia în calcul scenariul roșu. Acesta a mai afirmat și faptul că părinții și elevii trebuie să se pregătească, mai ales că cei aflați în clasele terminale vor merge la orele de curs.
“DSP va finaliza studiul epidemiologic până pe data de 7 septembrie, astfel încât să avem o situație clară pe fiecare localitate și de a face propunerea privind modul cum se va începe școala în fiecare localitate în parte. Cert este că la momentul actual nu discutăm în nicio localitate de acel scenariu roșu, adică de a merge pe deschiderea anului școlar pe modul online. Părinții trebuie să se pregătească, în special părinții preșcolarilor, celor din clasele primare și a VIII-a și a XII-a. În mod sigur, acești elevi se vor prezenta la clase pentru deschiderea anului școlar”, a spus Cosmin Pistol.
Atât în scenariul verde, cât și în cel galben, la toate clasele V-VIII și IX-XII profesorii trebuie să predea lecțiile și online dacă în clasele respective sunt elevi care nu pot participa la cursuri din diverse motive, chiar și independente de pandemie, prevede Ghidul pentru învățământ gimnazial și liceal publicat de Ministerul Educației.
Nu toate școlile au dotările necesare pentru ca profesorii să poată preda online de la clasă.