Ingredientul star de hidratare a pielii. Ce este acidul hialuronic, de fapt?

Toti îl vrem, toti îl căutam dar putini cunoaștem importanta acidului hialuronic pentru sănătatea si estetica pielii.

Ce este acidul hialuronic, de fapt?

Este o moleculă produsa de organismul nostru având obiectivul de a menține hidratarea si de a proteja țesuturile. În piele este prezent  cca 50 %, iar funcțiile sale sunt de a o menține elastica, moale si hidratata, compacta, prevenind astfel îmbătrânirea prematura cu tot ceea ce implica aceasta (riduri, lipsa luminozității, culoare neuniforma a tenului, laxitate).

Atunci când rezerva se termină…

Cu trecerea timpului, prezenta acidului hialuronic in organism scade. Fibroblastul, celula responsabilă de producerea lui, intra in stare de latenta și începe să producă din ce in ce mai puțin, unele dintre motive fiind: expunerea la razele U.V si poluare. Din acest motiv, deja de la 25 de ani, pielea devine seaca, deshidratata și-și fac apariția primele riduri, in zona ochilor si a gurii.

Suplinirea acestuia cu acid hialuronic creat in laborator…

Cosmetologia modernă și inteligentă cercetează și crează în laborator acidul hialuronic, de diferite mase moleculare care sa retina apa in piele, in toate straturile ei. Faceți un exercițiu de imaginație si gândiți-vă la niște bureței mici si rotunzi care rețin apă, fără a fi ocluzivi, fără a astupa porii așa cum fac derivații din petrol, folosiți adesea in produsele cosmetice.

Acidul hialuronic, molecula inteligenta care are doar beneficii si putine contraindicații spre deloc.

Fiind deja prezent in organismul nostru, acesta este bine tolerat si nu crează probleme. Sunt puține cazurile în care provocă iritații. Este super compatibil cu pielea, o menține hidratată, nu astupă porii, dupa cum ziceam, are efect de umplere estompând astfel ridurile fine. Această “fântână a tinereții”, așa cum fu denumită in anul 1930, este o metodă anti-aging potrivită tuturor tipurilor de ten. Pe femeile însărcinate nu se fac studii, deci rămâne la latitudinea fiecăreia să decidă ce cosmetice, când sau cum să le folosească.


Formule cosmetice si aplicabilitate:

Acidul hialuronic se găsește in tot felul de formule cosmetice, de la boostere, serumuri si fiole destinate straturilor profunde ale tenului pana la creme de diferite texturi si mase moleculare ce acționează superficial. O sa ma tot auziți vorbind de molecule si mase moleculare mici caci pe asta se bazează cosmetica modernă. Pielea fiind impermeabila, poate fi pătrunsa mai ușor daca moleculele ingredientelor sunt de mărimi nano (ca sa se poată strecura mai bine, pe românește vorbind).

Boosterele, serumurile si fiolele, pentru o eficientă mai mare, se pot folosi seara, înainte de culcare, caci pe timpul nopții, organismul este in repaus si pielea se va regenera mai repede. Aplicam pe fata si decolteu, prin mișcări circulare in sus (tot timpul in sus ca sa nu tragem fata in jos), așteptăm 2 min până se usucă zona și apoi venim cu crema.

Un alt pont de care nu toată lumea ține cont ar fi să aveți un ten exfoliat, cel puțin o dată la 15 zile, zic cel puțin caci la fiecare persoană, aceasta regenerare se produce diferit. Cu cât îmbătrânești, cu atât celulele intră în stare de latentă și ai nevoie mai rar de exfoliere.

Sper că v-au fost utile sfaturile și nu uitați ca rutină zilnică, cu produsele corecte, fac minuni.

Ramona Ciolacu beauty advisor.

Vizualizări: 1,002

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Tendințe:

Citește și: