Povestea virală de la Poarta Sărutului. Cum au fost surprinși doi bătrâni!

O poveste adevărată și câteva fotografii, surprinse la Poarta Sărutului din municipiul Târgu Jiu, au făcut înconjurul Internetului. Doi bătrâni au fost surprinși în timp ce încercau să imortalizeze momentul vizitei lor lângă opera brâncușiană. „Am intuit povestea și pulsul a crescut, natural”, afirmă Vlad Eftemie, autorul fotografiilor care s-au viralizat în mediul online.

Fotografiile au strâns mii de aprecieri, comentarii și distribuiri. La asta a contribuit și felul în care momentul emotționant a fost descris de Vlad Eftemie, pe pagina sa de Facebook.

„I-am văzut de departe, în lungul unei raze de soare. Am mărit pasul, deși totul avea loc cu încetinitorul. Am intuit povestea și pulsul a crescut, natural. M-am apropiat, ușor.

"Uite - îi spune domnul, iar e mișcată poza. Hai să mai încerci o dată". Cu răbdare și duioșie, doamna a reîncercat. Domnul a revenit, a verificat. Nici acum nu era bine, dar era deja rândul doamnei sa fie pozată.

Atunci am intervenit ușurel și m-am oferit să îi pozez eu, împreună. Era exact ce își doriseră, de fapt. Voiam să iasă perfect. Cu telefonul lor, am șters frumos lentila, poza a ieșit din prima, au fost încântați .Nu mai veniseră acolo de nici nu mai știau când, erau emoționați. Eu, la fel, încântat să fiu parte discretă a poveștii lor. Am mai rămas puțin pe urma razei și i-am zâmbit înapoi. Raza a scris o nouă poveste”, a scris Vlad Eftemie pe pagina sa de Facebook.

Vizualizări: 2,250

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: