Portofel cu mulți bani, găsit pe uliță
O femeie de 52 de ani, din comuna gorjeană Prigoria, a găsit duminică pe un drum sătesc un portmoneu care conținea două cărți de identitate, ce aparţin unor persone din comuna Albeni, precum şi sumele de 170 lei și 700 euro.
Gorjeanca nu a stat pe gânduri și a anunțat poliția dinTârgu Cărbunești. Femeia a predat portmoneul respectiv poliţiştilor, iar în urma verificărilor efectuate, a fost identificată persoana care îl pierduse.
Poliţiştii au restituit portmoneul, ocazie cu care persoana în cauză a declarat că nu îi lipsește nici un bun din acesta, arată un comunicat al IPJ Gorj. (A.A.)