Porci morți de pestă porcină, aruncați pe malul Jiului

Nouă focare de pestă porcină sunt active la această oră în județul Gorj. Crescătorii de animale speră ca numărul să nu crească înainte de Crăciun, când este tradiția de sacrificare a porcilor.

Cel mai recent focar a fost depistat într-o gospodărie din Târgu Jiu. Robert Spînu, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Gorj, a spus la TV Sud că cinci dintre focare sunt într-o singură comună. “La această oră evoluează în Gorj un număr de nouă focare de pestă porcină, în cinci localități. În Roșia de Amaradia avem cinci focare, iar în Slivilești, Bîlteni, Târgu Jiu și Turcinești câte un focar”, a spus Robert Spînu.

Focarul din Turcinești a fost sesizat de un localnic, care a anunțat autoritățile că a văzut două suine moarte, aruncate pe malul Jiului. “Ne-am deplasat la fața locului, într-adevăr au fost descoperite două suine, în jur de 50-80 de kilograme, care erau și într-o stare de putrefacție”, a spus directorul DSV, menționând că animalele sălbatice din zonă mâncaseră parțial din cele două cadavre.

Specialiștii DSV Gorj au recoltat probe, le-au trimis la analize, iar rezultatul a fost că era prezent virusul pestei porcine. “Facem cercetări, să vedem dacă reușim să găsim proprietarul acestor porci, care nu erau crotaliați”, a mai precizat Robert Spânu.

În ceea ce privește focarul de la Târgu Jiu, este vorba de doi porci, proprietarii spunând că i-au cumpărat, dar nepudând preciza de unde.

Vizualizări: 1,930

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: