Ponta n-are susţinere de la toţi primarii PSD Gorj

Nu toţi primarii PSD din judeţ îl susţin pe Victor Ponta pentru a deveni preşedinte al partidului. Social-democraţii se întrunesc azi la Târgu Jiu pentru a decide cine merge sâmbătă la Bucureşti la Congres şi, evident, pe cine votează, primari ca Mosor, Ciocea sau Bucurescu fiind printre cei care nu văd în fruntea partidului un deputat de Gorj.

Cel mai categoric dintre "nemulţumiţi" este edilul din Bustuchin, Ion Ciocea, care afirmă că a cerut să fie înlocuit din delegaţia care va reprezenta organizaţia la Congresul de sâmbătă întrucât nu poate să uite că Ponta s-a opus în 2008 candidaturii sale pentru un post de deputat în Colegiul 2 din judeţ. Ciocea afirmă că, în consecinţă, i-a rugat pe colegii săi să desemneze pe altcineva în locul său pentru a nu pierde un vot favorabil lui Ponta. "Eu am vorbit cu domnul Călinoiu şi i-am spus că mai bine să mă schimbe din delegaţia care merge la Congres. Nu vreau să mă implic în decizia privitoare la Victor Ponta. Vedem în 2012 dacă partidul merge bine, indiferent cine îl va conduce până atunci şi de abia atunci mă decid şi eu dacă mai merg alături de PSD sau voi schimba barca pentru un partid care mă va ajuta să facă mai multe pentru cetăţenii care mă votează pe mine", spune primarul din Bustuchin.

Mosor: „Ar trebui să ne asumăm toţi eşecul lui Geoană”

Primăriţa din Alimpeşti, Elena Mosor, spune şi ea că nu va veni la şedinţa de azi a social-democraţilor, pe motiv că are treabă în comună. Aceasta afirmă că oricum votul său ar merge la Mircea Geoană, nu la Victor Ponta, argumentele sale putând fi considerate unele de bun simţ, dacă nu cumva chiar o pildă pentru candidatul de acum care i-a fost purtător de vorbe lui Geoană în campania electorală de toamna trecută. "Eu l-aş vota pe domnul Mircea Geoană, pentru că dumnealui a fost votat de atâta lume toamna trecută. A fost eşecul să nu aibă 70.000 de voturi, dar cred că eşecul este al nostru al tuturor şi trebuie să ni-l asumăm. Când sunt rezultate proaste e de vină doar cel pe care îl susţinem, iar dacă ar fi fost o victorie nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat azi. Eu oricum nu prea pot să mă duc la Congres şi nici azi nu pot să vin. Am nişte întâlniri pentru o finanţare cu fonduri europene, că încerc să obţin bani cu care să transform o fostă şcoală într-un punct de informare pentru turişti. Pe mine treburile astea mă interesează mai mult în momentul de faţă, ca să fiu sinceră", spune primăriţa din Alimpeşti.

Bucurescu: „Se bat pe voturile fraierilor”

Cam pe aceiaşi linie se situează în declaraţii şi edilul din Slivileşti, Sorin Bucurescu. Primarul spune că încearcă să ajungă la Conferinţa judeţeană a social-democraţilor, dar doar pentru a le transmite că "aşa ajung unii preşedinţi, cu munca făcută de fraieri", Bucurescu afirmând că nu mai vrea să se implice în activităţi politice din care să aibă de câştigat alţii, nu comunitatea pe care o conduce. "Nu mă interesează faptul că va candida Mircea Geoană sau Victor Ponta că eu oricum nu votez pe nimeni. De unde-i Ponta din Gorj ca să-l votez că-i de-al meu- De la Baia de Fier- Păi de ce a candidat la Târgu Jiu dacă e din Baia de Fier- Ei se bat pe voturile fraierilor şi eu să mă duc acolo să ce- Eu nici nu l-am mai văzut prin judeţ, cred că de când a fost cu Geoană la Motru, în campania electorală, în rest nu ştiu să fi fost pe aici şi să fi făcut ceva", spune Bucurescu.

Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: