Ponta, acuzat că inventează discuţii care nu au avut loc

Deputatul Victor Ponta a explicat într-o emisiune la TV Sud de ce nu a fost prezent în campania electorală din această vară de la Târgu Jiu, soldată cu pierderea alegerilor de către social-democratul Aurel Popescu. Dragnea le-ar fi cerut celor de la Gorj să nu îl aducă pe Ponta în campanie, ameninţându-i chiar cu tăierea finanţărilor. Ponta spune că a discutat despre asta chiar cu Aurel Popescu pe 11 septembrie, la deschiderea anului şcolar, dar acesta din urmă neagă categoric.

Aurel Popescu a susţinut miercuri la Radio Infinit că discuţia la care face referire Victor Ponta nu a avut loc. „Am discutat mai multe teme, mai multe subiecte cu domnul Victor Ponta atunci, la deschiderea anului şcolar. Nu-mi amintesc de o astfel de temă, în niciun caz nu am discutat de campania electorală care s-a încheiat cu ceva timp în urmă”, a spus Aurel Popescu.

Iată cum a relatat Ponta discuţia cu Aurel Popescu, într-o emisiune la TV Sud: „Eu am vrut să vin în campanie. Am vorbit cu Florin Cârciumaru, am vorbit cu ceilalţi. Îmi spuneţi când sau măcar faceţi afişe, faceţi postere. (...) Spuneţi-mi la ce acţiuni vin, eram obişnuit cu agenda domnului Cârciumaru, că am făcut vreo 15 campanii împreună. (...) Mi-a zis: da, da, da. A trecut timpul, se termina campania, am întrebat din nou. Până la urmă mi-au zis alţii, mi-a zis şi Alin (n.r.: Văcaru), mi-au zis şi alţii: Dom’ne, ne-a zis Dragnea... acum am avut ocazia să îl şi întreb pe Aurel Popescu, i-a zis şi lui direct, dacă vine Ponta în campanie, îţi tai toţi banii. Când o să fii primar nu o să primeşti niciun ban. Şi eu am zis: bun, dacă aşa credeţi, că eu fac rău PSD-ului, nu vin”.

Aurel Popescu spune că are şi martori că această discuţie dintre el şi Ponta nu a avut loc: „Nu am urmărit acea emisiune, eu vă spun tuturor că nu am discutat niciodată acest subiect. De altfel, domnul Alin Văcaru a fost prezent la toate discuţiile care au fost acolo şi poate să vă confirme sau să infirme acest lucru”.

Victor Ponta şi Alin Văcaru, ambii deputaţi, au plecat din PSD spre noul proiect politic Pro România.

Vizualizări: 1,135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: