Polițista, îngropată lângă fiul împuşcat în cap

Miercuri la prânz va fi oficiată slujba de înmormântare a bunicii şi a bebeluşului de 6 luni, executaţi cu sânge rece de poliţista de 33 de ani. Agenta de la Poliţia Transporturi Feroviare Târgu Jiu nu va avea parte de o ceremonie religioasă în biserica din satul Tămăşeşti, deşi va fi înmormântată alături de copilul pe care l-a împuşcat duminică seara.

Necropsia efectuată de medicii legişti arată că fiecare victimă a poliţistei Adela Lăpădat a fost împuşcată cu un singur glonţ. Pe trupurile neînsufleţite ale mamei şi bebeluşului mai existau şi alte leziuni ce păreau să provină de la alte focuri de armă, dar specialiştii pun prezenţa acestora pe seama ricoşeurilor gloanţelor trase. Fiecare glonţ a penetrat corpul victimei şi şi-a continuat traiectoria prin casa în care s-au produs crimele de duminică seara.

„Femeia prezenta o plagă prin împuşcare în zona capului, cu ieşire occipitală. Mama acesteia prezenta o plagă prin împuşcare la nivelul toracelui drept, cu ieşire craniană, iar copilul prezenta o plagă prin împuşcare frontală, cu ieşire în zona occipitală a capului. Este vorba de un singur glonţ tras asupra fiecărei victime. Restul sunt ricoşeuri ale celorlalte gloanţe. Nu s-au constatat alte urme de violenţă pe niciunul dintre trupurile neînsufleţite. Au fost recoltate probe suplimentare, necesare expertizelor şi analizelor de specialitate, inclusiv balistice, ce se vor efectua în perioada următoare”, a menţionat dr. Ramona Oprea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu.

Îngropaţi la Tămăşeşti

Marţi la prânz, o firmă de pompe funebre ce aparţine Bisericii Ortodoxe şi-a trimis reprezentanţii la Serviciul de Medicină Legală pentru a ridica trupurile neînsufleţite ale celor trei persoane decedate. Adela Lăpădat, mama sa Elena şi băieţelul de o jumătate de an au fost transportaţi pentru o noapte de priveghi la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” de pe strada 11 Iunie, miercuri la prânz acestea urmând să fie duse la cimitirul din Tămăşeşti, unde va avea loc slujba de înmormântare.

Poliţista care s-a folosit de arma soţului său pentru a-şi executa mama şi copilul nu va fi introdusă în biserică şi nu i se va face o slujbă religioasă, pentru că s-a sinucis. În schimb, ea va fi înhumată alături de fiul său în aceeaşi groapă. Lângă cei doi se lucra marţi şi la groapa în care îşi va dormi somnul de veci Elena Lăpădat, cea care a fost ani de zile secretara şefilor de la Direcţia Publică de Patrimoniu din cadrul Primăriei Târgu Jiu.

„Oamenii vorbesc multe”

Casa în care s-a produs crima, aflată în satul Ceauru din comuna Băleşti, a rămas acum pustie. La intrare se află o pânză neagră ce anunţă doliul, precum şi o fotografie cu bebeluşul de 6 luni şi părinţii săi, ambii poliţişti de profesie. Vecinii acestora aşteaptă cu durere în suflet ziua despărţirii şi nu contenesc să se întrebe ce s-a întâmplat duminică seara în casa familiei Lăpădat de s-a ajuns la un astfel de deznodământ.

„Numai Dumnezeu ştie ce a făcut ea acolo în casă în acele momente. Oamenii vorbesc multe, dar unii se întreabă totuşi de ce a lăsat el arma pe masă, la îndemâna ei. S-o fi ţinut în fişet, să nu fie la îndemâna ei, aşa ar fi trebuit, şi nu se ajunge la aşa tragedie. Aşteptăm şi noi să vedem ce spune ancheta, dar până atunci e păcat, pentru că de la groapă nu se mai întoarce niciunul dintre ei”, a comentat un localnic.

Soţul, deja audiat

Chiar dacă are sufletul plin de durere, agentul Constantin Lăpădat a trebuit să dea deja primele explicaţii în faţa şefilor săi, dar şi a procurorului de caz. Acesta şi-a lăsat pistolul din dotare în locuinţa de la Ceauru după ce venise de la apartamentul din Târgu Jiu pentru a merge spre Mătăsari, unde urma să intre în tura de noapte. A poposit pentru scurt timp în casa de la Ceauru pentru a vedea ce fac soţia şi copilaşul pe care îi iubea foarte mult, iar când femeia l-a rugat să meargă la farmacia din apropierea locuinţei, pentru a-i cumpăra pastile, nu şi-a mai luat pistolul cu el. A fost greşeala care a făcut posibilă toată tragedia despre care toată lumea discută în aceste zile.

Vizualizări: 14,504

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: