Podețe cu iz penal la Țicleni. Beton facturat, dar nepus în operă
Scandal pe poduri la Țicleni! Firma care a contruit podețe și șanțuri este acuzată că a facturat mai mult beton decât a folosit. Suspiciunile au fost confirmate și de inspectorii de la Curtea de Conturi care au calculat deja un prejudiciu uriaș în acest caz. Lumină vor face și anchetatorii care au fost sesizați și fac deja cercetări pentru abuz în serviciu.
Curtea de Conturi a venit cu experiți să verifice toate podețele și șanțurile construite anul trecut în orașul Țicleni. Aceștia au constatat că au fost facturate anumite cantități de beton, iar în teren, acesta nu se regăsește. În total, în jur de 500 de mii de lei este prejudiciul. Firma a facturat beton în plus, dar nu l-a și folosit. „Acest control este făcut din trei în trei ani. N-a venit la reclamațiile nimănui cum spunea un domn consilier că a salvat bani. Angajații primăriei, inclusiv eu, nu suntem vinovați cu nimic. Nu știm ce cantități se bagă pe teren. Avem angajat diriginte de șantier care trebuie să urmărească lucrările. Eu am spus peste tot. Sunt foarte mulțumit de acest control că îmi vin niște bani la buget. Nu sunt inculpat cu nimic în aceste probleme. Sunt niște bani frumoși, în jur de 5 miliarde și ceva, lei vechi”, a spus primarul Radu Constantin.
O firmă a recunoscut păcăleala
Edilul susține că a făcut deja demersuri să recupereze banii. A dat firma în judecată și este convins că va avea câștig de cauză. Radu Constantin subliniază că el nu avea cum să-și dea seama de faptul că aceste cantități nu erau cele reale. „Eu am făcut deja demersuri pentru recuperarea acestor bani. Am dat firma în judecată. Cred că se vor recupera aceste sume. S-au încasat niște bani în plus, bani care nu s-au băgat în podețe și în șanțuri. E vorba de dalări șanțuri și ziduri de sprijin. Am avut două societăți, una din Târgu Jiu și una din Filiași. Societatea din Filiași a recunoscut, a semnat că e de acord să ne dea acești bani înapoi, a recunoscut. Cu firma de la Târgu Jiu mergem în instanță să recuperăm aceste prejudicii”, a mai explicat primarul din Țicleni.
Principalul contestatar al edilului, consilierul local Constantin Brănescu, a transmis că problema este mult mai gravă și ar fi putut fi evitată această situație pentru că se poate observa cu ochiul liber că firma nu ar fi respectat proiectul. În plus, Brănescu a anunțat că și el a sesizat Curtea de Conturi cu privire la aceste nereguli: „Neregulile din orașul Țicleni sunt de foarte mult timp semnalate de mine. Eu am tras un semnal de alarmă de mult timp. La Țicleni, au fost găsite cantități de beton facturate și nepuse în operă. Lucrarea nu a fost făcută cum era în proiectul inițial. Domnul primar, mă minunează când zice că aduce bani la bugetul localității. Îi amintesc că banii sunt veniți prin programe de finanțare de la Guvern. Banii se vor duce la Guvern. S-au făcut niște plăți pentru niște lucrări care nu sunt în realitate. Vezi cu ochiul liber diferența. Prejudiciul este sesizat de mine. Am făcut niște petiții la Curtea de Conturi. Este dosar penal cu aceste poduri la IPJ Gorj și le-am semnalat și la Curtea de Conturi”.
Polițiștii au confirmat că fac cercetări în acest caz. Între timp, localnicii așteaptă ca primăria să recupereze banii și să-i investească într-o lucrare de calitate. „Au făcut podețe după ureche. Unele mai mari, altele foarte mici, altele se duc în lanuri de porumb. Am văzut că se și macină cimentul în multe părți. lucrări de mântuială. Să recupereze primăria banii și să facă o lucrare bună”, a spus un bărbat. „Nu e normal să se întâmple așa ceva cu bani publici. Normal ar fi ca firma să dea banii înapoi pentru că a păcălit primăria și să facă primăria niște lucrări bune în oraș pentru că este nevoie de multe”, a mai spus un alt localnic.