Târgu Jiu: Licitație de 5 milioane de euro

Primăria Târgu Jiu scoate la licitație un proiect de cinci milioane de euro. Acesta vizează, în principal, iluminatul pe LED-uri în tot orașul, sute de camere de supraveghere în intersecții și un centru Info Trafic. Tot în acest an, vor ajunge la Târgu Jiu și primele troleibuze noi, a mai anunțat municipalitatea.

Proiectul câștigat de autoritățile locale este pe fonduri europene. Pentru întreaga regiune a Olteniei au fost puse la bătaie 10 milioane de euro la acest capitol. Primăria Târgu Jiu a reușit să atragă jumătate din această sumă. „Deși a durat destul de mult, adică aproape un an, partea de evaluare, putem să spunem că, la ora actuală, suntem printre primele orașe din Regiunea Sud-Vest Oltenia care a accesat acest proiect major de 5 milioane de euro. Jumătate din suma alocată regiunii este alocată Primăriei Târgu Jiu. Pentru restul s-au bătut alte UAT-uri mai mari sau mai mici. Prin acest proiect, este un prim pas către dezvoltarea municipiului Târgu Jiu ca smart city”, a anunțat Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei Târgu Jiu.

Proiectul va fi scos la licitație. Odată cu punerea acestuia în aplicare, municipiul va fi împânzit de camere de supraveghere și va fi înființat, de asemenea, și un Centru Info Trafic. „Discutăm de peste 20 de kilometri de rețea, de străzi pe care se va reabilita în totalitate iluminatul public. Prin fibra optică ce se va introduce în subteran se va comanda sistemul de telegestiune la întreg sistemul de iluminat și va fi suportul care va ajuta la dezvoltarea celorlalte proiecte însemnând siguranța cetățeanului, centrul Info Trafic, preluarea datelor în timp real din toate intersecțiile de la cele peste 200 de camere de luat vederi, sincronizarea semafoarelor în buclă pentru fluidizarea transportului public în comun, partea de comunicație privind deplasarea mijloacelor de transport public în comun. Va urma licitația pentru primele mijloace de transport inteligente în Târgu Jiu”, a mai transmis Ionescu.

În primă fază, lucrările vor crea probleme în trafic, în special în zonele aglomerate din oraș. Zeci de kilometri de fibră optică va fi instalată sub pământ. La final, autoritățile dau asigurări că municipiul va face pași importanți să devină unul „smart”. „A fost o bătălie pe viață și pe moarte mai ales că suma alocată pe regiune a fost de 10 milioane de euro. 5 milioane am cerut, atât am primit”, a spus primarul Marcel Romanescu.

Vizualizări: 1,852

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: