Locomotivă botezată după o operă de-a lui Brâncuși
CFR Călători a pus marţi în funcțiune o garnitură de tren a cărei locomotivă a fost pictată într-un mod cu totul aparte față de restul locomotivelor românești, fiind botezată „Pasărea Măiastră”. Aceasta a făcut primul drum spre litoral, iar călătorii au avut ocazia să admire pictura de pe ea, locomotiva fiind pe post de „pânză”. Vopseaua a fost oferită de Policolor, unul dintre brand-urile românești de renume în domeniu, ideea picturii aparținându-i lui Adrian Felix Dărăbăneanu, cel care a câștigat un concurs organizat anterior în acest sens. Locomotiva pictată astfel va tracta „Trenul Tineretului”, unul dintre „Trenurile Soarelui” în actualul sezon estival. Numele lucrării a fost ales în contextul în care 2016 este anul Brâncuși, CFR ținând să marcheze în acest mod evenimentul respectiv.
"2016 este anul Brâncuşi. Iată că Pasărea Măiastră, prezentă în opera sculptorului român, inspiră şi astăzi. Şi noi încercăm să aducem un aer de prospeţime şi tinereţe în domeniul feroviar. Pe lângă condiţii mai bune de călătorie, ne dorim şi un material rulant în „haine noi”, care să transmită faptul că lucrurile se schimbă cu şi pentru oameni. Toţi cei care au zâmbit şi au făcut fotografii cu locomotiva Hora, toţi cei care au admirat-o ne-au arătat că e nevoie de culoare şi în domeniul nostru. Fiecare călătorie este unică, aşa cum şi locomotiva Pasărea Măiastră este unică: va străbate ţara şi va duce cu ea tinereţea şi culorile simbol ale României”, a spus în momentul inaugural Iosif Szentes, Director General CFR Călători.