Artiști din 15 județe, în spectacol la Baia de Fier

Muzica populară va răsuna în comuna gorjeană Baia de Fier, în perioada 29-31 martie. Localitatea de sub munte este gazda ediției din acest an a Festivalului Național de Muzică Populară „Meleaguri Brâncușiene”. Zeci de concurenți din 15 județe s-au înscris la concurs.
Festivalul se află la cea de-a IV-a ediție și este adresat cursanților școlilor populare de artă sau centrelor culturale județene de canto muzică populară și instrumente muzicale. Este împărțit pe două secțiuni, în cadrul fiecăreia existând două categorii de vârstă (12-15 ani, respectiv 16-25 ani).

Secțiunea I se adresează cursanților de la disciplina canto muzică populară, iar Secțiunea a II-a celor de la disciplinele de instrumente muzicale specifice orchestrelor populare (nai, fluier, caval, vioară, acordeon, țambal, trompetă, clarinet etc.). ”Acest festival-concurs îşi propune să încurajeze şi să contribuie la descoperirea a cât mai multor talente, să promoveze şi să stimuleze cele mai valoroase prezenţe”, a declarat Anamaria Alionescu, purtătorul de cuvânt al Școlii Populare de Artă Târgu Jiu, organizatorul evenimentului.

La festivalul-concurs s-au înscris 38 de concurenți, din Argeș, Cluj, Brăila, Mehedinți, Suceava, Alba, Olt, Botoșani, Caras Severin, Vâlcea, Maramureș, Vrancea, Satu Mare, Mureș, Covasna și Alba.

Acompaniamentul orchestral va fi asigurat de Ansamblul Folcloric “Maria Lătărețu” al Școlii Populare de Artă, dirijor Constantin Argint. În prima seară a festivalului, după concurs, recitalurile vor fi susținute de artiștii Școlii Populare de Arte “Tudor Jarda” din Cluj, dar și de ansamblurile: “Liviu Dafinescu” din Baia de Fier, “Nedeia” din Novaci și de Ion Lianu și suflătorii de la Novaci.

În a doua seară, după concurs, vor urca pe scena invitații din Serbia, respectiv Ansamblul Folcloric “Kud Vojvoda Janko Katic”, urmați de Ansamblul de dansuri “Românașul” din Târgu Logrești, Ansamblul de fluierași și băcițe “Cheile Oltețului” din Polovragi.

În ultima seară, iubitorii de folclor vor avea parte de recitalurile soliștilor și cursanților Școlii Populare de Artă Târgu Jiu, acompaniați de Ansamblul Folcloric “Maria Lătărețu”. În program vor fi mai fi: grupul “Măriile Gorjului”, Grupul de naiști si fluierași “Jiana”, Ansamblul de dansuri “Juniorii Doinei Gorjului”, coregraf Valeriu Saraolu.

Seara va fi încheiată de soliștii Ileana Lăceanu, Alexandra Bleaje, Oana Lianu și Roberta Buzurin-câștigătoarea ediției a III-a, care a avut loc la Polovragi.

Evenimentul se va desfășura la Căminul Cultural din Baia de Fier, iar intrarea este liberă.

Vizualizări: 4,111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: