Ce ar trebui să conţină pacheţelul şcolarului
Puţine sunt şcolile care oferă masă caldă copiilor, în România acestea fiind o raritate. Şi chiar dacă statul mai oferă cornul şi laptele, de bază pentru şcolari este tot pacheţelul de acacsă.
În clasele primare, de gimnaziu sau de liceu, copiii au nevoie de energie ca să înveţe, existând o strânsă legătură între randamentul cerebral şi calitatea alimentelor ingerate, în special în perioadele în care organismul este supus unui stres psihic suplimentar, după cum susţin şi nutriţioniştii.
În clasele primare şi gimnaziale copiii acceptă mai uşor pachet de acasă, iar la liceu nevoia lor de independenţă crescută se răsfrânge şi la nivelul alimentaţiei. Nu este uşor să concurezi cu punga de snacks colorată şi strălucitoare de la bufetul şcolii, însă nu e imposibil şi necesită răbdare şi timp alocat educaţiei alimentare.
Atunci când facem pachetul pentru şcoală, trebuie pus înainte de toate în ghiozdan un articol de igienă pentru dezinfectarea mâinilor înainte de masă (gel antibacterial, şerveţele umede). De asemenea, trebuie ţinut seama de faptul că pauza nu durează mai mult de 10-15 minute, iar cantitatea de alimente trebuie să fie proporţională cu timpul necesar ingerării ei.
Pentru copii, aspectul alimentului contează enorm, de aceea se pot folosi containere din plastic, cu capac, pentru ca alimentele să rămână integre ca formă. Trebuie evitate alimentele gătite care sunt perisabile, sunt greu de manevrat, prezintă pericolul răsturnării şi au un miros greu pentru cei din jur.
Se recomandă pentru şcoală sandwich-ul cu pâine integrală sau de secară, cu brânză nesărată sau carne de pui/curcan şi fructele proaspete, legume proaspete curăţate şi tăiate în felii sau rondele, ardei, gogoşari, morcovi, fructe uscate în amestec cu nuci, migdale, alune neprăjite, sana sau lapte bătut natural (ambalate în recipienţi cu dop etanş) cu biscuiţi digestivi bogaţi în fibre, sau cu o chiflă de graham unsă în mijloc cu unt.