Poarta Sărutului, în raionul Călăraşi
Poarta Sărutului de la Târgu Jiu va avea o replică în Republica Moldova, în raionul Călăraşi, acolo unde deja sunt replici ale scaunelor din piatră. Consiliul raional Călăraşi a lansat un apel către călărăşeni, inclusiv către cei din diasporă, pentru a contribui financiar la realizarea proiectului respectiv, care ar „completa ansamblul arhitectural al centrului orăşenesc cu o dominantă arhitecturală”, scrie Expresul.
Potrivit preşedintelui Sergiu Artene, „Poarta Sărutului” urmează să fie realizată din piatră de Cosăuţi, iar valoarea estimativă este de 220 mii lei. Numele călărăşenilor care vor contribui la edificarea sculpturii cu cel puţin 2000 de lei vor fi încrustate pe o placă de granit, care va fi amplasată pe lucrarea respectivă. (A.A.)