Pariul cu murele, câștigat de un tânăr gorjean. Producţia bio 100%, vândută în hipermarketuri
Încet, dar sigur, gorjenii încep să renunțe la culturile tradiționale de grâu și porumb și încearcă să caute să amenajeze și alte culturi, care să le aducă și profit, nu doar „satisfacția” muncii cu sapa. Producția de mure este una foarte bună anul acesta, vremea de până acum încurajându-i pe cei care au renunțat deja la clasicul porumb să îşi mărească suprafețele cultivate cu mur. Iar atunci când vânzarea aduce și profituri frumușele, interesul pentru o asemenea afacere crește pe măsură.
La Novaci, la Stănești, la Țicleni sau la Bustuchin s-au dezvoltat în ultimii ani plantații de mur de care proprietarii sunt tare mândri. În ultimele două localități, suprafețele cultivate sunt de ordinul hectarelor și, ca urmare, aici poveștile de succes sunt și mai interesante.
Producţie bio la Ţicleni
Ionuț Burtea are la Țicleni un hectar și jumătate care produce deja tone de mure în această vară. Fructele sunt culese în lădițe sau direct în caserole și livrate unor hipermarketuri sau celor care vin să le cumpere direct la fața locului. Tânărul și-a convins părinții în urmă cu vreo trei ani să valorifice altfel pământul pe care îl aveau la marginea satului și, acum, printre lanurile de porumb și viță de vie ale vecinilor, răsare mândră și plantația de muri a acestuia. „Cerealele se cultivă pe mii de hectare, nu pe un hectar sau două cum e pe aici pe la noi. Producția de anul acesta de mure e bună, pentru că ne-a ajutat ploaia. A fost o vreme care ne-a ajutat, cu căldură, cu tot ce a trebuit. Cu desfacerea nu avem o problemă pentru că le dăm la Târgu Jiu, în Carrefour, cofetăriilor și clienților care vin direct la plantație. Ei își culeg singuri pentru că preferă să simtă munca pe care o facem noi aici”, spune tânărul.
Ionuț a inventat și vinul de mure, producția de anul trecut de vreo 200 de sticle fiind epuizată repede. Acum speră să obțină o cantitate mult mai mare pentru că și producția de mure e mai bună. Plantele sunt la maturitate și produc mult, iar soiul folosit este unul românesc. Marian Burtea, tatăl lui Ionuț, a fost cel care l-a sfătuit să ia un soi autohton, ale cărui fructe sunt neobișnuit de mari. Recolta este una ecologică pentru că nu sunt folosite chimicale, problema buruienilor fiind rezolvată manual. „Înflorește mai târziu, e un soi productiv și e un soi românesc foarte bun. Am crescut cu acest soi pentru că era o plantație a Ocolului Silvic în zonă. Acum noi am luat de la institut cu certificat. Ne mai consultăm cu cei de la institut de la Mărăcineni pentru că au fost precipitații și au crescut buruienile. I-am sunat să îi întrebăm de vreun erbicid și au spus că cel mai bun erbicid este sapa. Le-am mulțumit și am rămas cu producția bio 100%. Nu punem nimic ce nu e natural pentru că am zis că preferăm o găleată de mure pe care să o mâncăm liniștiți și noi și oricine altcineva”, spune Marian Burtea, care vara aceasta a mai amenajat 4 hectare pentru extinderea plantației.