PNL a deschis ușile să intre pesediștii
Deputata PSD Elena Hărătău şi-a anunţat, miercuri, trecerea la PNL. Elena Hărătău a transmis conducerii forului legislativ că, începând cu data de 2 decembrie, şi-a încetat activitatea ca deputat în grupul parlamentar al PSD şi va activa în grupul parlamentar al PNL.
Tot miercuri, vicepreşedintele Camerei Carmen Mihălcescu a anunţat că deputatul Mihăiţă Găină va activa, de asemenea, în grupul parlamentar al PNL.
Mihăiţă Găină şi-a dat demisia din PSD la 1 octombrie şi a votat în favoarea moţiunii de cenzură care a dus la căderea Guvernului Dăncilă. De asemenea, el a fost și semnatar al moțiunii de cenzură.
Într-un interviu acordat G4Media.ro în luna august, Ludovic Orban susținea că partidul a închis ușile pentru PSD și ALDE și că ”în partid nu mai loc pentru nimeni care a girat acest regim profund nociv pentru România”. Cu câteva zile înainte de această declarație, conducerea PNL adoptase o decizie prin care le-a solicitat filialelor să nu primească niciun membru PSD.