PLUS vrea Gorjul în regiunea cu Investiţii Teritoriale Integrate
PLUS Gorj face un apel către toate formaţiunile politice din Gorj şi le invită la un demers comun şi urgent în sprijinul introducerii Gorjului în regiunea cu Investiţii Teritoriale Integrate (ITI) propusă de către Comisia Europeană.
La propunerea Comisiei Europene, pe cadrul financiar multianual 2021-2027 al Uniunii Europene, în România va exista instrumentul de Investiții Teritoriale Integrate – „ITI Valea Jiului”.
“PLUS Gorj consideră că este obligatoriu ca toţi cei care trăim în acest judeţ şi care suntem preocupaţi de viitorul economic şi social al Gorjului să facem urgent toate demersurile posibile pentru ca instrumentul „ITI Valea Jiului” propus de către Comisia Europeană să devină „ITI Regiuni miniere ale cărbunelui”, care să includă și Gorjul. Putem să o facem!”, arată un comunicat de presă al formațiunii politice.
Pentru aceasta, PLUS Gorj solicită tuturor oamenilor politici din judeţ să trecă peste orgoliile personale mai mici sau mai mari pentru ca împreună să dăm o şansă acestui judeţ.
“Încă mai este timp pentru modificarea și ajustarea viitoarelor programe operaționale și a priorităților de investiții ale României, printr-un demers proactiv către Ministerul Fondurilor Europene. Introducerea Gorjului într-un instrument de dezvoltare teritorială de tip Investiţii Teritoriale Integrate ar însemna un uriaş pas înainte pentru judeţ”, mai arată sursa citată.
Planul strategic pe care o regiune cu Investiţii Teritoriale Integrate îl presupune poate deveni foaia de parcurs de care Gorjul are nevoie pentru a se relansa economic şi social, şi pentru a naviga într-un viitor care acum pare incert.
Potrivit PLUS Gorj, „ITI Regiuni miniere ale cărbunelui" poate fi șansa atragerii de fonduri europene substanțiale în Gorj şi a creării multor locuri de muncă bine plătite în judeţ.
În plus, plierea unei regiuni ITI, respectiv a „ITI Regiuni miniere ale cărbunelui”, pe logica structurii Comisiei Europene a „Platformei regiunilor cărbunelui în tranziție” va garanta accesul imediat la know-how-ul şi la baza de date a Platformei, amplificând potenţialele rezultate pozitive.
“Solicităm reprezentanţilor locali ai partidelor politice USR, PNL, PSD, ProRO, ADN dar şi altor actori politici locali să ni se alăture. Solicităm totodată implicarea activa in acest demers comun a administraţiilor publice locale, a societăţii civile, a cetăţenilor şi a tuturor celor interesaţi de viitorul regiunii noastre”, arată cei de la Partidul Libertății, Unității și Solidarității Gorj.