Pisoare pe model belgian, în staţiile de autobuz dintr-o comună din Gorj

Administraţia locală dintr-o comună din Gorj este hotărâtă ca anul viitor să realizeze pisoare în mai multe staţii de autobuz. Este vorba de autorităţile locale din Văgiuleşti, care s-au gândit să realizeze trei astfel de closete publice, care să vină în întâmpinarea călătorilor bărbați. Ideea îi aparţine primarul Constantin Pîrjol, care a văzut astfel de pisoare în staţiile de autobuz din Bruxelles.

Primarul comunei Văgiulești, Constantin Pîrjol, a participat săptămâna trecută la o vizită organizată de un europarlamentar român la Parlamentul European din Bruxelles. În timpul acestei vizite, primarul a văzut aceste pisoare montate lângă staţiile de transport în comun şi a rămas impresionat de ideea belgienilor de a da posibilitate bărbaţilor să-şi facă necesităţile fiziologice, gratuit, în staţiile de autobuz. "Am văzut la Bruxelles nişte lucruri noi care pe care la noi în România nu le-am observat. Poate sunt puţin comice lucrurile care le-am constatat și m-au surprins. Erau la majoritatea stațiilor de autobuze, de troleibuze, nişte pisoare cum se spune la noi, la ei se numesc urinoare, foarte practice. Am pus în balanță. Dacă în orașele noastre ți se întâmplă să ai o necesitate fiziologică și dacă nu cunoști zona, nu ai ce face, acolo fiind în marginea străzii sunt practice. Nu mai văzusem așa ceva", a declarat Constantin Pârjol, primarul comunei Văgiulești.
Primarul este hotărât să realizeze trei astfel de closete publice în stația de la Văgiulești și în cele amenajate spre satul Valea Motrului. Ar face mai multe, însă poate realiza numai acolo unde există rețea de canalizare. "Am zis să amenajez și eu aici la mine anul viitor. Dacă cineva are probleme cu prostata sau alte probleme, sunt lucruri inevitabile. Este nevoie, vă spun că cei care vin în stație aici dau fuga la wc-ul primăriei, dar e destul de departe", a explicat primarul.
După ce s-au amuzat puțin când au aflat de planul primarului privind realizarea acestor pisoare, localnicii s-au arătat încântaţi de idee. Mai ales bărbații. "Ce să facă? Ce să facă? O budă?... Să facă. Ce are? Eu un lucru bun. În stație aici trebuie", a spus un localnic.

Galerie foto



Vizualizări: 5,047

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: