Pas mic spre noul cartier rezidenţial din Târgu Jiu

Consilierii municipali din Târgu Jiu s-au întrunit miercuri, 5octombrie, în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi a fost și proiectul scos de pe ordinea de zi a ședinței ordinare din septembrie privind avizarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției solicitate de Ministerului Apărării Naționale pentru a ceda terenul de 40 de hectare al Garnizoanei Târgu Jiu. Proiectul a fost avizat, însă consilierii PNL și ALDE s-au abținut la vot.
Suma avizată pentru investițiile necesare pentru realizarea unui gard despărțitor și pentru asfaltarea aleilor din incinta garnizoanei a fost revizuită, de la 2.6 milioane lei ajungându-se la sub 2 milioane lei. Primăria s-a angajat că va realiza 1.7 km de gard ghimpat și că va asfalta 2500 mp de alei. În urma revizuirii indicatorilor, s-a renunțat la asfaltarea aleilor de pământ, care vor fi doar pietruite. De aceea și suma este mai mică. Secretarul municipiului Târgu Jiu, Grigore Jianu, a spus că este timp să realizeze aceste investiții până în data de 3 noiembrie, care este termenul limită impus prin Hotărârea de Guvern, astfel încât municipiul Târgu Jiu să nu piardă, din nou, cele 40 de hectare de teren.

Vizualizări: 887

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: