Pîrvulescu, primul transfer făcut de ACS Viitorul Târgu Jiu

Cătălin Pîrvulescu este primul jucător transferat pentru play-off de ACS Viitorul Tărgu Jiu. Jucătorul care a evoluat în tur pentru Turris Oltul a fost pus recent pe liber de echipa lui Eugen Trică, formaţie care riscă să rămână fără finanţare şi a dat afară jucătorii cu contracte mari.

Turris Oltul a decis ca în pauza de iarnă să dea drumul jucătorilor cu salariile cele mai mari din cauza problemelor financiare de la echipă. După ce Silviu Pană și Adrian Voicu au plecat când mai erau de jucat încă trei meciuri în 2020, i-au urmat Ștefan Bărboianu, Cătălin Pîrvulescu, Denis Ispas, Alin Buleică, Albert Voinea şi Ionuț Cioinac.

După ce s-a despărțit de Turris Oltul Turnu Măgurele, fundașul central Cătălin Pîrvulescu a semnat deja pentru doi ani cu ACS Viitorul Târgu Jiu.

Jucătorul originar din Râmnicu Vâlcea spune că a mai avut oferte de la Campionii FC Argeș (Liga 1) și SCM Gloria Buzău (Liga 2), însă a preferat să meargă la echipa lui Flavius Stoican. ”Este un proiect frumos, m-am dus cu gândul sa promovăm, chiar din acest sezon. Patronul Nicolae Sarcină vrea neapărat sa promoveze, acesta este obiectivul și din acest motiv am mers la Târgu Jiu. Sper să fie o echipă bună și să ne legăm repede ca joc”, a spus Cătălin Pîrvulescu pentru liga2.ro.

În prima parte a acestui sezon, Cătălin Pîrvulescu a evoluat în 14 dintre meciurile de Liga 2 disputate de Turris Oltul, în 13 fiind titular și în doar unul fiind înlocuit. Pîrvulescu a debutat la Liga 1 chiar la Târgu Jiu, dar pentru Pandurii, în 2014, într-un joc cu FCSB, pierdut cu 6-0 de gorjeni. Nu a evoluat însă decât trei luni la echipa din Târgu Jiu fiind cedat la CSM Râmnicu Vâlcea, de unde era împrumutat. Acesta a mai evoluat în cariera sa pentru Damila Măciuca și FC Hermannstadt.

Vizualizări: 808

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: