Pîrvulescu (FNME): Pensiile sunt rezonabile, nu mari
Se așteaptă un val mare de pensionări în minerit până în septembrie, anul viitor, când va intra în vigoare noua Lege a Pensiilor. Minerii și energeticienii care îndeplinesc condițiile să iasă din câmpul muncii se vor grăbi să facă asta mai ales că odată cu noua lege vor încasa mai puțini bani.
Dumitru Pîrvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie, a explicat, la Radio Infinit, cum vor fi afectați minerii de noile modificări ce vor intra în vigoare din toamna anului viitor.
“Colegii aveau în jur de două puncte. Pe actuala lege, două puncte în condiții deosebite și speciale însemna 2x1,25 sau 2x1,50 în funcție de condiție. Aveai 0,5 puncte în plus pe deosebite și un punct pe speciale. După actuala lege, nu mai ai decât 0,25 puncte pe deosebite și 0,5. Adică s-au plătit degeaba contribuțiile. Nu noi, unitățile. Asta e altă pierdere. Dacă la noi pensiile sunt rezonabile, nu sunt mari cum spun unii, sunt rezonabile, gândiți-vă că sunt pensionari care au 1000 și ceva de lei. Să facă anumite de corecție, dar nu știu cum acoperă această masă”, a spus Dumitru Pîrvulescu.
Așa că e de așteptat să asistăm la un val mare de pensionări anticipate până în toamna lui 2024. „La colegii care vor ieși de la 1 septembrie, nu le taie nimeni pensiile”, a mai afirmat Pîrvulescu, la Radio Infinit.