Pilotul erou de la Clinceni a zburat şi la Tg Jiu înainte de a muri
Dispariţia bruscă la sfârşitul săptămânii trecute a pilotului Gelu Vasile Frunză le-a reamintit gorjenilor că în urmă cu mai bine de doi ani au avut ocazia să-l cunoască personal pe acesta la Târgu Jiu. El a venit atunci, în primăvară, de Sărbătoarea Narciselor, la Preajba, pentru a zbura în memoria unui alt pilot mort într-un accident aviatic, Mugurel Uţă, originar din Brădiceni, comuna Peştişani.
Uţă îşi găsise sfârşitul cu un an înainte, iar în 2010 prietenii săi din ţară au venit să-l comemoreze pe aerodromul de la marginea oraşului, Frunză spunând „prezent” la doar câteva zile după ce supravieţuise miraculos unui incident în care avionul său şi-a pierdut una dintre roţi. El a zburat atunci trei ore în aer pentru a consuma combustibilul din avion şi a reduce riscul producerii unei explozii, reuşind să aterizeze cu bine, având la bord şi un elev pe care îl instruia în tainele pilotajului.
Gelu Frunză a venit atunci la Preajba şi a fost extrem de solicitat de gorjenii care au avut ocazia să zboare gratuit cu aparatele participante la acţiunea amintită. Oamenii au stat la coadă fie şi pentru a-l vedea pe eroul de pe aerodromul Clinceni, acesta fiind extrem de încântat de a zbura deasupra municipiului Târgu Jiu, oraş în care are inclusiv rude. „Am venit aici la Târgu Jiu pentru a inaugura acest aerodrom şi a-l boteza după numele unui foarte bun pilot român, care din păcate nu mai este printre noi şi care a fost primul care a aterizat pe această locaţie. Am fost invitat şi am venit cu mare drag, mai ales că îl ştiam pe Mugurel. Acum suntem deasupra oraşului, la 150 de metri înălţime, panorama este splendidă, oraşul este frumos, iar în faţă avem Parângul, pe care încă se mai poate vedea zăpada”, ne-a spus Frunză în timpul unui zbor pe deasupra municipiului Târgu Jiu pe care l-a făcut cu acea ocazie.
În noaptea de sâmbătă spre duminică experimentatul pilot a participat la o nuntă organizată de un prieten de-al său chiar pe un aerodrom, la Comana, în judeţul Giurgiu. Fără nicio explicaţie, acesta a dispărut de la masă, iar puţin mai târziu,pe pista aerodromului s-a văzut o flacără uriaşă, Frunză fiind găsit încă în viaţă printre resturile avionului său. Mireasa de la acea nuntă i-a acordat primul ajutor, dar în scurt timp bărbatul s-a stins sub privirile îngrozite ale nuntaşilor. Nimeni nu îşi explică ce a dorit Frunză să facă, mai ales că aparatul său nu putea zbura pe timp de noapte.