Petrecere după achitare. „S-a urmărit doar o răzbunare”
Sentinţă definitivă în dosarul în care primarul din Slivileşti, Sorin Bucurescu, şi omul de afaceri Mihai Rămescu au ajuns după gratii în urmă cu aproape cinci ani. Acum, aceştia au fost achitaţi, aceeaşi decizie fiind dată şi pentru Maria Rămescu, soţia afaceristului motrean, dar şi pentru Alexandra Loghin, o funcţionară responsabilă cu urbanismul la Primăria Slivileşti.
Loghin fusese condamnată pe fond, la Judecătoria Târgu Jiu, la 6 luni de închisoare cu suspendare, ea declarând mereu că este nevinovată. Culmea este că toţi cei patru inculpaţi au fost reţinuţi câte 24 de ore, iar Bucurescu şi Rămescu au fost plasaţi inclusiv în arest la domiciliu. Primarul din Slivileşti a fost în februarie 2014, când a intrat în vigoare actualul Cod Penal, primul primar din ţară plasat în arest la domiciliu.
La acel moment, edilul a putut fi filmat şi fotografiat de jurnalişti stând acasă şi dând de mâncare la păsări ori rânind gunoiul din grajdul vitelor. Acum, după aflarea sentinţei definitive, primarul spune că vrea să se îndrepte cu acţiune împotriva procurorului de caz pe care, în trecut, l-a acuzat, la fel ca şi Mihai Rămescu, de apartenenţă la „Statul Paralel”.
„Am spus de la început că nu sunt probe şi că s-a urmărit doar o răzbunare din partea procurorului Grecu. Am avut de îndurat multe în toată această perioadă, dar iată că dreptatea a triumfat în cele din urmă. Cu ce preţ însă? Cu cinci ani din viaţa mea şi a celorlalţi din dosar? Am multe de spus, voi merge până la CEDO ca să îmi caut dreptatea, pentru că nu e deloc normal să mă ţii pe mine în cătuşe ca să îmi dovedesc eu apoi nevinovăţia. Deocamdată vreau doar să mă bucur de această zi frumoasă de toamnă şi de vestea venită de la instanţă”, a declarat Bucurescu, pentru joi seara edilul având programată o petrecere acasă cu prietenii pentru a sărbători victoria în instanţă.
Bucurescu şi funcţionara din subordinea sa au fost trimişi în judecată împreună cu soţii Rămescu pe motiv că aceştia ar fi aranjat la fosta SNL Oltenia să primească despăgubiri pentru o construcţie pe care nu ar fi avut-o la Slivileşti, într-o zonă afectată de lucrările miniere. Complexul Energetic Oltenia s-a constituit parte civilă în dosar, în speranţa că va primi despăgubiri de 668.000 de lei, cât au încasat soţii Rămescu, dar instanţa nu a fost de acord.
Pentru primarul din Slivileşti, problemele penale nu se încheie însă prin acest verdict, pentru că el a fost trimis recent în judecată şi în dosarul „Lotului Ydail”. Acolo mai mulţi primari sunt acuzaţi că au primit şpăgi de la un afacerist din Turceni, dar inculpaţii declară, de asemenea, că nu au nicio vină.