Participă la ședința în care se discută vânzarea unei bucăți din insulița Jiului
Iulian Popescu, președintele PNL Târgu Jiu, a anunțat că va participa la ședința Consiliului Local Târgu Jiu de luni, 29 iulie, de la ora 14. Acesta și alți liberali vor fi consilieri municipali din septembrie, dar la această ședință participă în calitate de cetățeni, conform unui anunț făcut pe pagina de socializare.
Popescu participă la ședință pentru a solicita câteva informații suplimentare legate de intenția primăriei de a vinde prin negociere directă 1, 5 hectare din insulița Jiului, acolo unde omul de afaceri Călin Lemnaru a construit cea mai mare zonă de agrement din oraș.
”Există câteva proiecte de hotărâre care au creat nemulțumiri în rândul cetățenilor, pentru care vom solicita lămuriri suplimentare.
Considerăm că interesul târgujienilor este mai presus de interesele lacome ale unor persoane care ocupă, vremelnic, funcții de conducere la nivelul autorității publice locale”, a scris acesta.
Ca de fiecare dată, ședința de consiliu local a fost convocată online ceea ce a dus la îndepărtarea publicului de deciziile primăriei Târgu Jiu. O schimbare așteptată din septembrie este revenirea la ședințe de consiliu local cu prezență fizică a consilierilor.