Pandurii, afectată de antrenamentele fizice

Pandurii a pierdut la scor al doilea meci din perioada de pregătire centralizată, fiind învinsă de Ripensia Timişoara, scor 4-0. Antrenorul Călin Cojocaru a dat vina pe antrenamentele fizice intense din prima săptămână de pregătire.

Pandurii a început cu o săptămână înaintea meciului cu Ripensia o serie de antrenamente fizice intense, în stagiul de pregătire centralizată de la Timişoara.

Antrenorul Călin Cojocaru consideră că echipa sa a fost obosită la meciul de sâmbătă. ”Noi venim după o săptămână de lucrat foarte intens fizic. Am încărcat foarte mult, iar lucrul acesta s-a văzut, n-am avut prospețime şi luciditate. Am jucat cu o linie de mijloc improvizată, fără mijlocași centrali, și lucrul acesta s-a văzut pe parcursul meciului”, a spus Cojocaru după meci, precizând că a folosit tot lotul disponibil: „Am dat șansa tuturor jucătorilor. Am avut și câțiva jucători în probe, am vrut să-i văd și pe ei. Mă interesa mai mult factorul fizic pe un teren greu. Ripensia e mai proaspătă ca noi, și-au creat mai multe ocazii. La noi s-a resimțit oboseala și e greu să joci fără mijlocași centrali. Defensiv am stat foarte greu, nu am reușit să ducem mingea în față, să punem poarta în pericol și asta din cauza că linia de mijloc a fost azi inexistentă”.

Le meciul cu Ripensia nu au jucat Dodoi, Pleșa, Bakary şi Buaben, ultimii doi fiind aşteptaţi să se alăture lotului. Antrenorul pandurilor a precizat că mai aşteaptă la probe doi mijlocași centrali.

Vizualizări: 402

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: