Meci nebun la Craiova cu trei bare şi un jucător eliminat
Meciul dintre Universitatea Craiova şi FC Argeș, disputat vineri seară, s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Jocul a fost unul spectaculos cu două goluri, trei bare și un jucător eliminat iar oltenii au cerut şi un penalty.
Universitatea Craiova s-a prezentat la partida cu FC Argeș după o „serie neagră” de șase partide fără victorie. Echipa lui Corneliu Papură nu a reușit să câștige nici în duelul din etapa cu numărul 20 deși a avut multe ocazii de gol. Oltenii au trimis de două ori mingea în bară prin Screciu și Cicâldău.
Oaspeții au fost aproape să dea lovitura dar şutul lui Palic a lovit bara, iar Malele a ratat singur cu portarul Pigliacelli. Formația lui Corneliu Papură a deschis scorul prin Ivan Mamut, atacantul croat reușind primul gol în tricoul formației din Bănie. Malele și-a luat revanșa și a egalat trei minute mai târziu.
Partida s-a terminat la egalitate, scor 1-1 iar Craiova are șase meciuri consecutive încheiate la egalitate. Formația lui Corneliu Papură ocupă locul 3 cu 37 de puncte la patru puncte de CFR Cluj și la cinci de liderul FCSB.