Opt pe un post la spital. Salariu net de aproape 5.000 de lei

Opt persoane se bat pe un post de asistent medical debutant în cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu. Candidații și-au depus deja dosarele pentru a se înscrie la concurs. Prima probă este programată pe 26 noiembrie, la spitalul din Târgu Jiu, iar interviul pe 29 noiembrie.

Spitalul a scos la concurs un post de asistent medical debutant la secția ATI. De obicei, posturile pentru care nu se cere experiență sunt extrem de căutate în rândul tinerilor din Gorj care au terminat o școală de profil, dar încă nu și-au găsit un loc de muncă, mai ales că salariile au devenit din ce în ce mai atractive în sistemul medical.

Potrivit datelor publicate de unitatea spitalicească din Târgu Jiu, un asistent medical debutant la ATI câștigă un salariu net de până la 4.800 de lei.

Un alt concurs vizează ocuparea unui post de asistent medical principal la Secția de Chirurgie. Și aici, salariul net este de 5.000 de lei. Trei persoane au depus dosarele pentru a participa la concurs. 

Vizualizări: 2,705

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: