Oltenii sunt deprimaţi după remiza cu Poli Iaşi

Universitatea Craiova s-a despărţit de puţinii spectatori care au mai venit să o urmărească pe „Ion Oblemenco” la ultimul meci de pe teren propriu cu o remiză, SCOR 2-2 cu Poli Iaşi. Antrenorul Ivaylo Petev şi jucătorii olteni au dat vina pe arbitraj pentru semieşec.

Universitatea Craiova a acumulat un singur punct în ultimele două runde, dar rămâne pe locul 3 în clasament, înaintea ultimei etape din 2023, în care alb-albaştrii joacă pe Cluj Arena, cu UTA.

Unul dintre cei doi internaţionali ai Ştiinţei, Vladimir Screciu, a atacat arbitrajul, care ar fi dezavantajat formaţia din Bănie la două faze importante. În acelaşi timp, jucătorii olteni s-au declarat dezamăgiţi pentru că n-au reuşit să-i aline suferinţa antrenorului Ivaylo Petev, care şi-a pierdut tatăl cu o zi înaintea partidei cu Poli Iaşi, dar a ales să rămână alături de echipă.

„Nu-mi găsesc cuvintele, este frustrant să pierzi două puncte în această manieră, ar trebui să se întâmple ceva, mi s-au părut două faze extrem de controversate, mai ales la penalty-ul dat la Creţu, iniţial am văzut că tuşierul a luat decizia, centralul s-a luat după el, dar avem VAR şi de ce nu s-a verificat? La golul lui Markovic nu înţeleg cum s-a dat ofsaid, poate că Ivan a influenţat jocul, dar nu cred…

Cel mai rău este că nu am reuşit să câştigăm, este un egal ca o înfrângere, toată lumea era cu capul jos în vestiar. Parcă am pierdut uşor influenţa asupra jocului. Ne pare rău că nu am reuşit să câştigăm pentru Mister, este ceva dureros, mai ales că a avut tăria de caracter să rămână alături de echipă, tot respectul pentru el. Trebuie să ne concentrăm mult mai bine la meciul cu UTA şi să ne întoarcem cu cele trei puncte. Sper să fie un an mai bun 2024, să fiu sănătos şi să-mi văd de treabă”, a declarat Vladimir Screciu.

Vizualizări: 718

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: