O olimpică din Gorj își acuză profesorul de agresiuni sexuale
Un nou scandal sexual în învățământul din Gorj. După preotul de la Liceul Teologic din Târgu Jiu, acuzat că ar fi agresat sexual o elevă, un profesor din Turceni este suspectat de fapte similare. O elevă olimpică susține că dascălul ar fi făcut gesturi nepotrivite și i-ar fi trimis mesaje cu tentă sexuală. Profesorul este cercetat penal, iar fata este consiliată de un psiholog.
Eleva, în vârstă de 14 ani, susține că profesorul cu care făcea pregătire la matematică ar fi început să facă gesturi nepotrivite în luna martie. Acestea s-au repetat până în iunie, când a început vacanța de vară. Abuzurile ar fi avut loc acasă la fată, când aveau loc meditațiile, ori acasă la profesor, dar și în mașină, când aceștia mergeau la concursuri de matematică. Acum elevă in clasa a opta, fata și-a făcut curaj să mărturisească mai întâi unor colege, apoi i-a spus si mamei.
"În ziua meditației, profesorul m-a tras înspre el și m-a pupat pe buze. A început să-mi bage mâna sub bluză, apoi m-a atins pe sâni. Am început să tremur, aveam lacrimi în ochi, pulsul mi-a crescut și nu știam ce trebuie să fac", este una dintre mărturiile fetei.
Mama adolescentei a depus plângere la Poliție și au fost făcute primele audieri. "Fetița începuse să facă pregătire la matematică încă din septembrie 2021. Ea era o elevă eminentă. S-a stabilit ca orele să se desfășoare după program. Din martie, spune mama fetei, a observat o schimbare în comportamentul fiicei sale. Dintr-un copil foarte vesel, tremura, a devenit anxios. Observa asta când se apropiau meditațiile. Erau acte nepotrivite. O să le numesc așa până când justiția va avea actul final. Domnul profesor apela la aceste gesturi nepotrivite, un comportament absolut nefiresc", a spus Gheorghița Stoian, avocata familiei fetei.
La audieri, a luat parte și un psiholog. De altfel, fata se află într-un program de consiliere psihologică. "Știm de situația minorei. S-a solicitat prezența unui psiholog la audieri. A fost inclusă în cadrul unui program de consiliere psihologică. În cadrul audierii, minora a oferit detalii cu privire la evenimentele nedorite", a spus psihologul Lidia Bîrsanu.
Profesorul încă preda la liceul din Turceni, dar nu mai are ore la clasa fetei. "ISJ a luat act de o posibilă situație problematică la nivelul Liceului Tehnologic de la Turceni. Am aflat și noi de ce se presupune că s-ar fi întâmplat. S-a constituit o comisie de cercetare disciplinară. Fiind vorba de fapte de posibilă natură penală, această comisie are activitatea suspendată urmând ca măsurile să fie luate după finalizarea cercetările penale. Se vor lua măsurile dacă se impun. Profesorul predă în unitatea de învățământ neexistând o interdicție privitoare la meseria de dascăl", a declarat Ionuț Catrina, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj.
Pe numele profesorului există deja un dosar penal. "Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați de către o femeie, din orașul Turceni, cu privire la faptul că, în perioada februarie-iunie 2022, fiica sa, de 14 ani, în timp ce se afla la orele de meditație efectuate, în particular, cu un profesor, ar fi fost agresată sexual de acesta. În cauză, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de corupere sexuală a minorilor", a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.