O nouă amânare pentru fostul primar din Albeni
Amânări pe bandă rulantă primeşte fostul primar din Albeni, Ionuţ Stan, în procesul de la Tribunalul Gorj în care este judecat pentru trafic de influenţă.
La termenul din această săptămână, magistraţii au audiat noi martori şi au amânat procesul până la data de 2 octombrie.
Fostul primar din Albeni a fost trimis în judecată pentru că a fost reclamat că ar fi făcut angajări în cadrul instituţiei publice pe bază de şpagă. Ar fi primit bani sau bunuri să facă angajări. Procesele l-au făcut să piardă funcţia de la primărie. A fost plasat sub control judiciar şi nu avea voie să se apropie de martorii din dosar. Cum mai toţi martorii sunt angajaţi în primărie, deşi avea decizie judecătorească să revină la primărie, acest lucru a fost imposibil. Şi cum nu a putut să-şi exercite funcţia, prefectul a semnat ordinul de revocare din funcţie, ordin pe care Ionuţ Stan l-a contestat în instanţă.
Fostul edil a fost acuzat de luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă.