"Oltenia de sub munte" ar putea deveni geoparc UNESCO

O asociaţie pentru protecţia mediului din comuna Costeşti a anunţat, joi, că a început demersurile pentru obţinerea statutului de geoparc UNESCO pentru partea din judeţul Vâlcea a zonei cunoscute sub denumirea de "Oltenia de sub munte".

Reprezentanţii Asociaţiei Kogayon au precizat că această zonă se întinde pe o suprafaţă de câteva zeci de mii de hectare situate pe teritoriul a şase localităţi din Vâlcea, conducerile administrative ale acestor localităţi fiind de acord să sprijine demersurile.

"Partea vâlceană a 'Olteniei de sub munte' are peste 60.000 de hectare şi este situată pe teritoriul administrativ a şase localităţi, ale căror conduceri ne sprijină demersurile, de la vest la est: Vaideeni, Horezu, Costeşti, Bărbăteşti, Stoeneşti şi Olăneşti, cu Parcul Naţional Buila-Vânturariţa în centru. Acest statut ar însemna o mare oportunitate de dezvoltare durabilă pentru întreaga regiune şi nu aduce restricţii în plus faţă de cele din legislaţia actuală. Demersurile o să dureze cel puţin trei ani şi sperăm să fie finalizate cu succes, cu sprijinul factorilor interesaţi, în beneficiul patrimoniului local, al comunităţilor locale şi al vizitatorilor zonei", au spus reprezentanţii Kogayon.

Reţeaua actuală de geoparcuri UNESCO cuprinde peste 147 de astfel de zone în 41 de state, printre care şi România, cu zona Haţegului. În zona "Oltenia de sub munte" există în prezent două obiective UNESCO - Mânăstirea Hurezi şi ceramica de Horezu.

Vizualizări: 1,575

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: