Măgărușii „cerșetori” de pe Transalpina
Imagini inedite pe Transalpina. Turiștii care ajung în zona montană a județului Gorj au ocazia să facă fotografii unice. În jur de 20 de măgăruși îi așteaptă la limita între județele Gorj și Vâlcea. Animalele extrem de prietenoase s-au obișnuit cu turiștii, stau la selfie-uri și cer, în schimb, mâncare. Turiștii îi hrănesc cu mămăligă, fructe sau pâine.
Măgărușii au poposit la Stâna Ștefanu, de pe Transalpina. Nu le mai e teamă nici de turiști și nici de mașini. „Sunt foarte simpatici. Nu am mai văzut măgari care să stea la poze. Am făcut fotografii și le-am dat din mână covrigei. Nu mă așteptam să stea. Sunt foarte drăguți”, a spus o turistă. „Noi venim tocmai din Maramureș. Am mai văzut măgăruși, dar nu așa cuminți, să stea practic să cerșească atenție și mâncare. Chiar a băgat capul pe geam în mașină când am lăsat geamul jos”, a spus un alt turist.
Pe lângă ei, pasc în voie turmele de oi. Pentru pasionații de fotografie, imaginile sunt de poveste. „Sunt măgărușii noștri pe care îi folosim în transhumanță. Turiștii se opresc, le fac poze. Își fac selfie cu ei. Cerșesc mâncare. Așa stau și așteaptă turiștii să le dea mâncare. Mănâncă orice. Și mămăliguță le-au dat. Sunt foarte prietenoși și turiștii sunt curioși să se apropie de ei”, a spus Mărioara Babu, băcița de la Stâna Ștefanu.