Spectacol aerian la Schela

Un eveniment de amploare va avea loc, la finalul acestei săptămâni, la Schela, în județul Gorj. Mai exact, în Poiana lui Mihai vor fi omagiate două mari personalități din istorie: Mihai Viteazul și Dincă Schileru. Surpriza din acest an este un spectacol aerian. Cei prezenți la manifestări vor putea rămâne în poiană până la miezul nopții, când vor fi proiectate filme documentare.

Cele mai importante evenimente sunt programate să aibă loc duminică. Locația este aceeași ca și în anii trecuți. În Poiana lui Mihai, din Schela, se vor strânge autorități, localnici, turiști care să-i omagieze pe Mihai Viteazul și pe Dincă Schileru. „De data aceasta, evenimentul nu îl are în vedere numai pe Mihai Viteazul. Este cuplat și cu anul centenar Dincă Schileru, știut fiind faptul că Dincă Schileru este născut în localitatea Schela de care aparține și Poiana lui Mihai, motiv pentru care noi am gândit programul nostru de manifestări cuplând aceste două evenimente”, a dezvăluit Gheorghe Nichifor, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj.

Cea mai mare atracție va fi spectacolul oferit de parapante și un avion, programat la finalul săptămânii. Seara de duminică se va încheia cu folk în aer liber și tot în poieniță, după miezul nopții, cinefilii sunt invitați la film. Vor fi proiectate filme documentare, iar intrarea va fi liberă. „Sâmbătă, vor fi niște manifestări de natură organizatorică, duminică, manifestările vor începe la ora 12, cu alocuțiune de deschidere a prefectului Ciprian Florescu. Va urma și un moment de istorie susținut de subsemnatul. Se referă la Mihai Viteazul și Dincă Schileru în istorie. Vom lansa și o carte ce se va împărți celor care participă. Se intitulează Mihai Viteazul și Dincă Schileru. Doi „contemporani”, în fața istoriei, timp în care vom avea și o surpriză. Aripi peste timp, un spectacol aerian, cu parapantă și un avion”, a mai spus Nichifor.

Vizualizări: 1,048

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: