Numărul proceselor antiElectra, în creştere

19 procese au fost intentate până în prezent împotriva înfiinţării companiilor Electra şi Hidroenergetica. Cei care se opun reorganizării sistemului energetic romanesc sunt lideri de sindicat sau acţionari ai Fondului Proprietatea.

Ionel Manţog, directorul economic al CE Turceni, a declarat că o soluţie care s-a conturat deja pentru urgentarea înfiinţării celor două companii este una de natură legislativă. Ministerul Economiei a promovat un proiect de act normativ pentru modificarea Legii societăţilor comerciale, astfel încât opoziţiile formulate în instanţă să nu mai blocheze procesul de înfiinţare a unei firme. Proiectul este depus spre avizare la Ministerul Finanţelor, urmând să fie discutat într-o viitoare şedinţă de guvern.

Înfiinţarea companiilor Electra şi Hidroenergetica este întârziată de numeroasele opoziţii formulate în instanţă. Unele dintre acestea au ca prim termen de judecată data de 1 martie 2011, iar finalizarea proceselor poate dura câţiva ani. Directorul general al Hidroelectrica, Mihai David, totodată administrator al viitorului gigant Hidroenergetica, a declarat că, dacă cele două companii nu se fac până la 1 ianuarie 2011, atunci "va trebui regândit tot sistemul". Termenul de punere în funcţiune al celor două mari companii fusese anunţat iniţial pentru 1 iulie 2010. "Aveam toate hârtiile pregătite, astfel că cele două companii ar fi putut fi funcţionale de la 1 iulie 2010. Însă acum există 19 procese intentate în total, de sindicalişti, de Fondul Proprietatea (FP) şi de trei acţionari ai FP. Noi sperăm că, totuşi, cei doi giganţi vor fi gata până în ianuarie", a precizat Mihai David.

Vizualizări: 129

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: