SNLO îşi extinde frontul de lucru la Ştiucani
Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) pare să fi ajuns în cele din urmă la un acord cu cele opt familii din localitatea Ştiucani. Potrivit directorului general al SNLO, toate documentele legate de expropriere vor fi finalizate până la sfârşitul acestei luni.
Cele opt familii din localitatea Ştiucani au ajuns în cele din urmă la un acord financiar cu Societatea Naţională a Lignitului Oltenia astfel că în cel mai scurt timp, satul va rămâne doar o amintire în condiţiile în care cariera Roşiuţa va începe exploatările în zonă. Potrivit directorului Daniel Burlan, nu este vorba de o înţelegere în scris ci mai mult de un acord verbal. „Avem o înţelegere verbală, nu este încă un document semnat, avem o evaluare şi bineînţeles nişte valori. Este ceva de lucru la actele cadastrale însă dacă lucrurile merg aşa cum ne-am propus, la sfârşitul acestei luni vom avea toate documentele finalizate”, a declarat Daniel Burlan.
Salvează Cariera Roşiuţa
Cel care nu este însă de aceeaşi părere este primarul comunei Slivileşti, Sorin Bucurescu. Acesta crede că SNLO nu este atât de interesată de extinderea frontului de lucru în satul respectiv şi asta pentru că nu mai are aceeaşi putere financiară. „Din punctul meu de vedere nu mai au putere financiară. E adevărat că ar fi o înţelegere verbală din ce mi-au spus şi mie oamenii, dar nimic mai mult. Până acum au fost pe la primărie au scos nişte certificate fiscale, lucruri mărunte”, a declarat Sorin Bucurescu, primarul comunei Slivileşti.
Extinderea frontului de lucru de la Ştiucani este un lucru deosebit de important pentru cariera Roşiuţa cu atât mai mult cu cât ar rezolva problema haldării pentru cinci ani de zile. “Avem de depus un volum de circa 96 milioane de metri cubi de cărbune, extinderea asta înseamnă că pentru trei, patru chiar şi cinci ani rezolvăm problema haldării. Extinderea frontului de lucru de la Ştiucani va asigura redeschiderea carierei Roşiuţa unde muncesc în prezent 1.270 de oameni şi ar putea ajunge la 1.500 de oameni”, a declarat Florentin Gheorghescu, directorul carierei Roşiuţa.
SNLO a scos la licitaţie lucrările de reabilitare a drumului ce face legătura între Miculeşti şi Motru urmând ca în data de 9 septembrie să aibă loc licitaţia propriu-zisă. Consilierii locali din Slivileşti au impus această reabilitare în ultima şedinţă de consiliu local.