Normalitate: Politicienii în fundal, campioana în prim-plan
Cel mai important eveniment al anului în sportul gorjean va rămâne inaugurarea noului stadion din Târgu Jiu. Campioana olimpică de la maraton, Constantina Diţă Tomescu, a avut onoarea de a tăia panglica stadionului alături de un reprezentant al fotbalului - cel mai mic „pandur” şi suporterul emblematic al celor de la Pandurii Târgu Jiu, în vârstă de 88 de ani.
Evenimentul de inaugurare a noii arene de la Târgu Jiu, care a avut loc la început de week-end, a atras din nou politicenii dornici să fie în prim plan. O campioană olimpică însă a fost cea care a avut plăcerea de a tăia panglica inaugurală, alături de cei doi reprezentanţi anunţaţi iniţial, veniţi din zona fotbalului.
Fotografia care va intra în istorie şi va fi la loc de cinste în noua arenă va arăta o stare de normalitate, politicenii în fundal şi sportivii acolo unde merită. Maratonista Constantina Diţă Tomescu, cea care a alergat probabil sute de kilometri pe vechiul stadion, ca atletă a CS Pandurii Târgu Jiu, a fost secondată la tăierea simbolică a panglicii inaugurale de cel mai mic dintre fotbaliştii legitimaţi la Pandurii Târgu Jiu, Fabian Gheorghescu, de doar nouă ani, care nu va uita niciodată acest moment unic. Nu a lipsit din fotografia normalităţii nici simbolul tribunelor stadioanelor pe care a jucat Pandurii, suporterul octogenar, deja celebru la nivel naţional, Valeriu Andronache, echipat corespunzător, cu steagul echipei Pandurii. La inaugurare a fost și un sobor de preoţi care a binecuvântat intrarea într-o casă nouă, şi, bineînţeles, nu au lipsit nici politicienii locali care au încercat să prindă un loc cât mai vizibil în spatele titularilor de la acest eveniment.
Tăierea panglicii a fost urmată de un meci demonstrativ de fotbal între fostele glorii ale naţionalei din perioada lui Adrian Ilie şi fostele glorii de la Pandurii, din toate perioadele echipei din Târgu Jiu. Meciul de fotbal oficial dintre Pandurii şi U Cluj a fost punctul culminant al inaugurării, care a atras aproximativ 8000 de spectatori în tribune, seara încheindu-se cu un spectaculos foc de artificii care au fost lansate de pe acoperişul stadionului.
Arena din Târgu Jiu va găzdui atât competiţii atletice, cât şi fotbalistice, ambele sporturi aducând notorietate oraşului de-a lungul timpului prin marile performanţe realizate. Pandurii Târgu Jiu a ajuns să joace în grupele Europa League, pornind de pe acest stadion pe care echipa Târgu Jiului a evoluat timp de zeci de ani. Cea mai mare dintre performanţele sportive obţinute de un gorjean va rămâne însă titlul de campioană olimpică la maraton obţinut de gorjeanca Diţă Tomescu, cea care a alergat foarte mulţi ani pentru clubul gorjean Pandurii Târgu Jiu.