Fazanul este o pasăre adusă din Asia încă din vremea romanilor. Cântatul lor asemănător cocoșului poate fi auzit de la un kilometru jumătate. 

Introdus în SUA din Asia în anii 1880, fazanul a devenit rapid una dintre cele mai populare păsări de vânătoare din America de Nord.

Majoritatea fazanilor cedează mortalității din cauza vânatului, mai degrabă decât bătrâneții sau bolii. De fapt, durata medie de viață a unui fazan sălbatic este de numai un an.

Expresia a pica de fazan vine de la faptul că, în timp ce făzănița clocește ouăle, fazanul o hrănește, îi aduce apă, apoi ea se ridică și pleacă. Fazanul, neavând ce face, preia activitatea, însă singur pentru că făzănița nu mai trece pe la cuib. El stă în cuib până apar puii. Din această cauză există expresiile „a căzut de fazan”, „l-a luat de fazan”, adică a lua pe cineva de fraier sau a crede pe cineva prost.

Cuibărirea începe imediat ce cocoșii fazani încep să se împrăștie din iarnă. Femelele fazan sunt atrase de cântatul masculilor, pe măsură ce aceștia încep să-și întindă teritoriul. Odată construit un cuib, femelele vor depune în medie 12 ouă, câte unul în fiecare zi.

Fazanii mănâncă cantități mari de cereale și semințe, dar preferă porumbul ca element de bază al dietei lor. Pe măsură ce fazanii mănâncă aceste boabe, corpul lor transformă rapid carbohidrații în grăsimi pentru supraviețuirea pe timpul iernii.

Orice fazan care nu a fost ucis în timpul sezonului de vânătoare de toamnă va începe să ierneze cu puțin înainte de căderea zăpezii. Aceste păsări sunt sursa numărul unu de hrană pentru multe mamifere carnivore.

Pe măsură ce temperaturile scad și sursele de hrană încep să devină rare, fazanii au o stare de sănătate precară și încep să se retragă în zone de habitat mai mici. Acest lucru îi face să fie ținte principale pentru vânat.