Stela Popescu a murit cu zile. A avut un accident cerebral de față cu zeci de persoane, dar nimeni nu și-a dat seama ce se întâmplă. Toți au auzit discursul incoerent, toți au văzut că artistei i-a picat premiul din mână, toți au sesizat un plus de agresivitate cu care nu erau obișnuiți. Cineva care a avut în familie sau în cercul de prieteni un caz de accident cerebral și-ar fi dat seama ce se întâmplă și ar fi sunat la ambulanță. Din decență, cei care au fost de față la începutul morții actriței Stela Popescu au preferat să se prefacă, să spună că nu s-a întâmplat nimic. Asta pentru că au crezut că e normal la o anumită vârstă să fii incoerent și să îți tremure genunchii.

Acum este ușor să dăm vina pe cei care au fost în sală. Din păcate, trebuie să recunoaștem că suntem nepregătiți pentru astfel de situații. Cei mai mulți dintre noi nu știm să acordăm primul ajutor, nu știm să recunoaștem unele simptome, deși cu o minimă pregătire ar trebui să știm. Învățăm la școală tot felul de materii, dar nu și teme care țin de viață. Poate ar fi bine să învățăm atât la școală, cât și în afara ei, despre cum să trăim sănătos, despre cum să ne ajutăm aproapele. Cum să nu murim cu zile, nici noi, nici cei din jurul nostru.

În altă ordine de idei, trebuie schimbat ceva în sistemul medical. În România, ca să faci niște analize gratuite, la care ar dreptul ca asigurat, trebuie să te programezi cu luni înainte. Ca să obții o programare la un medic specialist, chiar și la cabinetul privat, trebuie la fel să o faci cu câteva săptămâni înainte. Ca să faci un RMN gratuit, îți trebuie vreo șase luni. Toate lucrurile astea sunt profund anormale, pacienții nu le înțeleg și se întreabă dacă mai trăiesc până acum. Și totuși, nu se face nimic pentru îmbunătățirea situației. Pacienții nu strigă destul de tare, medicii aproape că tac.

Oare ar fi scăpat Stela Popescu dacă ar fi ajuns la timp la spital? Știm cu toții că e loterie. Dacă nimerea de gardă un medic bine pregătit, probabil că da. Dar știm cu toții oameni care au mers la spital și au fost trimiși acasă, cu mesajul că nu au nimic grav. Iar dimineață s-au trezit... de fapt, nu s-au mai trezit.