Nemţii care promiteau 1.700 de joburi nu mai vin la Târgu Jiu
Autorităţile din Târgu Jiu au intrat în panică. Firma care a concesionat patru hectare de teren în municipiu pentru realizarea unei fabrici de cablaje auto nu mai răspunde la telefon şi la adresele primăriei. Sunt zvonuri că fabrica de cablaje va fi construită în Petroşani sau Motru, investitorii dorind să evite transportul pe Defileul Jiului. Compania EKR Elektrokontakt România, parte a grupului german Nexans, va primi un ajutor de stat de aproape 40 mil. lei (8,8 mil. euro) pentru investiţia în fabrica de cablaje auto. Discuţiile despre această fabrică au început în campania electorală prezidenţială din 2014.
Reprezentanţii grupului Nexans nu au mai putut fi contactaţi de autorităţile locale din Târgu Jiu de mai bine de o lună. Planul Urbanistic Zonal este în lucru, iar autorităţile nu ştiu dacă să mai înceapă investiţiile promise, de a duce „utilităţile” către terenul concesionat de nemţi. „De peste o lună nu am purtat nicio discuţie cu cei care au reprezentat firma Nexans, prin Elektrokontakt. Noi am avut discuţii cu societatea Elektrokontakt din Arad. În urmă cu circa o lună am purtat ultima discuţie cu aceştia vizavi de PUZ şi despre problemele legate de continuarea discuţiilor noastre în vederea dezvoltării investiţiei. Nu au dat răspuns invitaţiei noastre vizavi de o nouă întâlnire la Târgu Jiu şi de un anunţ al finalizării PUZ-ului pentru continuarea procesului pentru dezvoltarea investiţiei. Aşteptăm punctul de vedere oficial al celor de la Elektrokontakt. Noi proiectele le avem finalizate vizavi de utilităţile pe care aveam obligaţia să le realizăm, dar nu vom demara absolut nimic până nu vom avea un punct de vedere oficial al celor de la Elektrokontakt”, a declarat Aurel Popescu, viceprimarul municipiului Târgu Jiu.
Ajutor de la guvern
Compania EKR Elektrokontakt România, parte a grupului german Nexans, va primi un ajutor de stat de aproape 40 milioane lei (8,8 mil. euro), pentru investiţia de 80 milioane lei. Compania EKR Elektrokontakt mai deţine în România trei fabrici la Sântana, Chişineu Criş şi Pâncota, toate în judeţul Arad. În cele trei fabrici lucrează 2.050 de angajaţi, iar anul trecut producătorul a avut o cifră de afaceri de 99,6 mil. lei şi un profit net de aproape 1,6 mil. lei. În 2013 compania avea 1.881 de salariaţi, afaceri de 88,2 milioane de lei şi un profit net de 2 milioane de lei.
Producătorii de cablaje lucrează în mare parte cu forţă de muncă necalificată, iar angajaţii sunt plătiţi cu salariu minim pe economie, în acest caz de 780 de lei net. În Gorj salariul mediu net este de 1.700 de lei, iar rata şomajului de 7,7%, faţă de 1.763 lei la nivel naţional şi un şomaj de 4,9%. În campania electorală de anul trecut erau promise angajări cu luna ianuarie a acestui an, dar probabil că promisiunea va fi reluată în campania din 2016.
ÎNGRIJORARE
Şi primarul Florin Cârciumaru se teme că nemţii şi-au luat deja gândul de la investiţia pe care promiteau că o realizează în Târgu Jiu. „Deocamdată nu ştim nimic, decât că a primit ajutorul de stat de la Guvern şi aşteptăm. Mi-e frică, mi-e teamă că s-ar putea întâmpla ceva neplăcut, dacă ţinem cont de ceea ce se întâmplă pe piaţa mondială cu firma Volskwagen. Sperăm totuşi să nu se întâmple absolut nimic, iar lucrurile să se deruleze normal. Nu putem spune sigur că nu va mai veni, dar suntem martori la ce se întâmplă pe piaţă şi s-ar putea să apără şi probleme de genul acesta. Până acum trebuiau să vină”, a declarat Florin Cârciumaru.